Boboc de Cluj: „Vreau să plec din ţară, după ce termin facultatea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 65.000 de studenţi de la Universitatea „Babeş-Bolyai” şi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au început azi cursurile. Studenţii speră să-şi găsească un loc de muncă după finalizarea studiilor, însă unii dintre ei sunt decişi să părăsească ţara.

Câteva sute de studenţi au participat azi, începând cu ora 10.00, la deschiderea anului universitar 2010-2011 la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. O mare parte dintre aceştia au stat pe treptele sediului central al UBB sau în faţa clădirii, neavând loc în sala unde rectorul universităţii, Andrei Marga, a ţinut un discurs. Majoritatea participanţilor sunt studenţi în anul întâi la una din facultăţile universităţii.

Dacă unii dintre studenţi s-au arătat optimişti şi speră că după finalizarea studiilor să-şi găsească un loc de muncă în domeniul în care au învăţat, o parte din studenţi sunt convinşi că vor să plece din România.

„Eu m-am înscris la două facultăţi, la Facultatea de Construcţii şi la Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor. M-am înscris la linia germană, tocmai ca să pot pleca în Germania după ce termin studiile. Aş vrea să plec din ţară, să fac ceva bani, iar pe urmă să mă întorc”, a declarat un student la Cluj, din Sibiu.

„Dacă eşti bun în ceea ce faci, eu cred că îţi poţi găsi un loc de muncă. Sperăm să ne găsim şi noi de lucru”, crede, însă, Cosmin Ştirbu, student la Facultatea de Matematică.

Maxime de John Lenon

Nici discursul rectorului UBB, Andrei Marga, nu a fost unul mai optimist, însă, studenţii şi părinţii studenţilor au fost încurajaţi de universitarul clujean prin intermediul unei maxime.

„Dacă în anii 2000 la nivel universitar România se afla cu şase luni în urma Ungariei, în acest moment România se afla în urma tuturor ţărilor europene. Să privim cu încredere, în pofida dificultăţilor, timpul care vine, amintindu-ne mereu de frumoasa maximă a lui John Lenon: <I’m a dreamer, but I’m not the only one>", le-a transmis Andrei Marga studenţilor.

Circa 13.000 de studenţi de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) au participat la deschiderea anului universitar care a avut loc în toate cele nouă facultăţi ale Universităţii, în intervalul orar 8:00-13:00. Tot azi a început anul universitatr şi la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj, pe când cursurile la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară vor începe abia săptămâna viitoare.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete