Bărbat de 63 de ani, din judeţul Cluj, rănit grav după ce a intrat pe contrasens, a lovit un autocamion şi apoi a fost proiectat într-un alt autocamion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşină de poliţie în trafic  FOTO Adevărul

Un şofer în vârstă de 63 de ani a fost rănit grav după ce a intrat pe contrasens, vineri dimineaţa, în jurul orei 6.00, pe drumul ce duce de la Huedin la Oradea, în zona satului Negreni, şi a lovit un autocamion, iar în urma impactului, maşina condusă de acesta a fost proiectată într-un alt autocamion. Circulaţia rutieră pe ambele sensuri a fost reluată în jurul orei 11.30.

UPDATE 11.43 Circulaţia rutieră a fost reluată pe ambele sensuri în urmă cu câteva minute.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţa vineri dimineaţa, pe pagina de Facebook, că este oprită circulaţia rutieră pe ambele sensuri la kilometrul 557 al DN1 (E60), în zona satului clujean Negreni, din cauza unui accident rutier dintre un autoturism şi un autotren.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Adrian Ştefan, de la ora 7.40 se circulă alternativ pe un singur sens.

„La data de 10 august, în jurul orei 6.15, pe DN1E60, în zona localităţii Negreni a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule soldat cu rănirea unor persoane. Conform primelor informaţii, un bărbat de 63 de ani, în timp ce conducea un autoturism dinspre Huedin înspre Oradea, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat  în coliziune cu un autocamion. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat  într-un alt autocamion. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului autoturismului care a fost transportat la unitatea medicală pentru a i se acorda îngrijiri. În cauză continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul“, a declarat Adrian Ştefan.

Omologul său de la ISU Cluj, Andrei Biriş, spune că s-a intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare, cu o ambulanţă de la Serviciul judeţean de Ambulanţă Cluj şi două ambulanţe SMURD, una de terapie intensivă, iar a doua de prim ajutor medical.

Mai puteţi citi:

VIDEO Mafiot italian prins în Cluj. Era căutat de 9 ani şi fusese condamnat la închisoare pentru crimă organizată

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort