Aurelia Cristea: Este prematur să discutăm de modificări la Legea antifumat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD, Aurelia Cristea, iniţiatoarea Legii antifumat, susţine că e prematur să se discute de modificări la acest act normativ atâta timp cât nu sunt clare efectele implementării ei în practică şi a spus că o eventuală discuţie ar putea avea loc peste un an

Aurelia Cristea a declarat, vineri, presei, că indiferent despre ce modificări se discută, spiritul legii, care este de a proteja nefumătorii şi expunerea la fumul de ţigară, nu trebuie să fie atins.

„Propunerea de modificare a Legii antifumat vine din partea unor colegi deputaţi din mai multe partide, fiind dreptul lor să propună o astfel de iniţiativă legislativă, pe care nu îl pot contesta. Însă trebuie să ne uităm cu atenţie dacă nu contravine motivării Curţii Constituţionale (CC) cu privire la această lege. Spiritul legii este de a proteja nefumătorii şi expunerea la fumul de ţigară. Indiferent despre ce modificări discutăm, spiritul legii nu trebuie să fie atins. Dacă o singură persoană este expusă fumatului pasiv, înseamnă că se încalcă un drept constituţional pe care îl avem cu toţii, şi anume dreptul la sănătate, şi aceste propuneri nu pot să treacă de CC. Este prematur să discutăm de modificări la lege atâta timp cât nu avem clar efectele implementării ei în practică. Discutăm, poate, peste un an despre eventuale modificări”, a spus Cristea.

Potrivit acesteia, din informaţiile pe care le are din rândul patronilor de localuri, în special din Centrul Vechi al Bucureştiului, vânzările nu au scăzut după intrarea în vigoare a Legii antifumat.

„Un singur lucru trebuie să ne obişnuim să îl facem, că dacă până acum fumam peste tot şi nu ne interesa dacă îl respectăm pe cel de lângă noi, un nefumător, odată cu această lege conştientizăm mai mult şi efectele nocive pe care le are fumatul asupra noastră, dar şi faptul că îi putem afecta şi pe ceilalţi. Eu nu aş anticipa nimic legat de aceste modificări, este un parcurs legislativ pe care îl vom urmări cu atenţie toţi cei care am fost implicaţi în promovarea acestei legi şi vom vedea dacă va ajunge la un vot final în Camera Deputaţilor şi apoi la promulgare”, a subliniat deputatul PSD.

Senatorii din Comisia juridică au făcut un prim pas pentru oferirea unor condiţii mai bune pentru fumători, fiind de acord cu o serie de amendamente potrivit cărora spaţiile închise unde nu se poate fuma sunt doar cele cu pereţi de jur împrejur, în schimb se va putea fuma în camere special amenajate.

Amendamentele au fost citite în Comisia juridică de senatorul PNL Steliana Miron, care a semnat în calitate de iniţiator alături de deputaţii Daniel Fenechiu şi Răzvan Tănase modificarea legii.

Parlamentarii vor să modifice definiţia spaţiului unde se poate fuma, astfel, potrivit articolului 2, spaţiul public închis este definit ca orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu destinaţie locativă.

Ei dau o nouă definiţie şi spaţiului închis de la locul de muncă, care este „spaţiul care are un acoperiş, plafon sau tavan, şi care este încadrat de pereţi, de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă”, astfel cum este definit în legea securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006, cu modificările ulterioare.

Un alt amendament depus la proiectul de lege prevede eliminarea limitării doar la zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale a fumatului.

Potrivit modificărilor dorite, fumatul va fi permis în camere special amenajate, cu respectarea următoarelor condiţii - să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie