Andrei Marga: Dosariada este ultimul instrument de atacare a unui intelectual cu operă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul rector al Universităţii Babeş-Bolyai, Andrei Marga, a dezminţit informaţia apărută în presă că ar fi colaborat cu Securitatea şi că a semnat vreun angajament în acest sens, el susţinând că „dosariada este ultimul instrumet de atacare a unui intelectual cu operă".

„În legătură cu alegațiile proferate de "analiști" instrumentați de cercuri obscure, precizez, încă o dată, că nu mi-a cerut nimeni, niciodată, să colaborez  și nu am colaborat cu Securitatea. Nu există nici un text semnat de mine, căci nu am semnat vreun text sau angajament în acest sens. Sunt nevoit să precizez, de asemenea, că am făcut parte din patru guverne ale României și am fost, de cel puțin tot atâtea ori, examinat, cu același rezultat: nu am colaborat cu Securitatea. Durata participării într-un guvern sau altul nu a avut nici o legătură cu asemenea alegații", a precizat Andrei Marga.

În plus, potrivit lui Marga, a exercitat cea mai lungă perioadă din istoria Rectoratului Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj (19 ani), timp în care a fost cercetat de  fiecare dată când s-a dorit.

„Certificatele emise de CNSAS au spus, ca urmare, de fiecare dată, că nu am colaborat. Pentru mulți impostori, dosariada este ultimul instrument de atacare a unui intelectual cu operă. Precizez că nu există nimic de folosit în acest sens, în ceea ce mă privește, și că mă voi adresa, la nevoie, instanțelor juridice naționale și internaționale", a mai precizat Andrei Marga.

Ziarul „Adevărul" a intrat în posesia unor informaţii care spulberă toate speculaţiile pe această temă. Surse din cadrul serviciilor secrete ne-au confirmat faptul că la CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) există cel puţin un dosar de reţea în care apare Andrei Marga. În plus, el figurează cu trei nume de cod, nu doar cel dezvăluit deja. De asemenea, din documentele deţinute de CNSAS rezultă că Marga a colaborat cu Securitatea nu doar pe plan intern, ci şi extern, furnizând informaţii şi despre cetăţeni străini. Variantă foarte plauzibilă dacă ţinem cont de faptul că, începând din 1975, regimul comunist i-a permis să plece la mai multe burse şi studii în Republica Federală Germania.

Verificare cerută de un PSD-ist

Potrivit aceloraşi surse, dosarul lui Marga a fost distrus în parte, dar a fost refăcut ulterior din alte materiale de arhivă. Aşa se explică de ce fostul rector al Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj a primit, pe 10 mai 2007, o decizie de la CNSAS care atesta că „nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste". Practic, certificatul respectiv a fost emis în baza informaţiilor disponibile în acel moment.

Ironia sorţii este că ultima verificare a lui Marga a fost cerută, pe 8 mai 2012, de către un membru al Colegiului CNSAS propus de PSD. „Am solicitat demararea unei proceduri accelerate pentru verificarea din oficiu a membrilor noului Guvern al României. (...) Solicitarea a plecat de la speculaţiile cu iz calomnios ale domnului Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial şi ministru al Muncii (...), cu referire la domnul Andrei Marga, ministru al Afacerilor Externe", se arăta într-un comunicat semnat de istoricul Florin Abraham.

Acum, datele strânse de CNSAS se află în faza de finalizare şi vor fi puse în dezbatere într-una dintre următoarele şedinţe ale Colegiului, programată să aibă loc peste două săptămâni. Rămâne de văzut care va fi verdictul şi dacă acesta va fi confirmat apoi, conform legii, de o instanţă a Justiţiei.

Gafele fostului ministru de Externe

Fostul ministru de Externe Andrei Marga este considerat favorit în cursa pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al ICR (Institutul Cultural Român). Postul a rămas vacant după demisia lui Horia Roman Patapievici, ca urmare a trecerii instituţiei din subordinea Preşedinţiei în cea a Senatului. Marga se bucură atât de susţinerea partidului din care face parte, PNL, cât şi de sprijinul premierului Victor Ponta, care îl consideră „un candidat ideal pentru această poziţie".

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani