Analiză Analiza unui documentar despre istoria maghiarilor din România. „Nu se spune nimic despre adevărata anexare“, „Avem nevoie de o istorie demitizată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secvenţă din serialul istoric

Profesorul Vasile Lechinţan îi contrazice pe realizatorii documentarului istoric realizat sub genericul „O mie de ani în Transilvania, sută de ani în România”, în care se prezintă viaţa comunităţii maghiare din ţara noastră, după Marea Unire. Istoricul clujean spune că autorii filmului greşesc încercând să acrediteze ideea că actul unirii a reprezentat în primul rând voinţa Vechiului Regat.

Profesorul doctor Vasile Lechiţan este cercetător la Arhivele Române din Cluj, iar din această postură din a studiat şi a publicat numeroase volume şi articole despre istoria Transilvaniei.

Lechiţan a analizat un episod al unui documentar istoric realizat de UDMR sub genericul „O mie de ani în Transilvania, o sută de ani în România” (este vorba despre cele două episoade din serialul „Maghiarii din România – istorie de 100 de ani”) şi consideră că autorii filmului nu prezintă obiectiv realităţile istorice din perioada de dinaintea Marii Unirii şi din anii care au urmat acestui eveniment.

„Anexare a fost în 1867, nu în 1918”

„Greşeala fundamentală de la care se porneşte este că în film se arată că tot actul Marii Uniri a fost voinţa Regatului României. În realitate, ar fi trebuit pornit de la adevărul de necontestat că şi românii ardeleni au dorit acest lucru. S-a pus accentul pe ceea ce ei consideră, cu ghilimelele de rigoare, „anexarea” Ardealului de către România, nicidecum pe voinţa tuturor românilor. Plus că nu se vorbeşte nimic despre adevărata anexare a Transilvaniei, în 1867, când provincia a fost inclusă în Ungaria. Atunci a fost vorba de o anexare, nu în 1918”, spune istoricul.

Vasile Lechiţan (foto jos dreapta) a criticat şi modul în care autorii au prezentat perioada Primului Război Mondial, axându-se pe refugiul populaţiei maghiare, după intrarea armatei române în Transilvania.

„Se prezintă foarte emoţional refugierea populaţiei maghiare, în 1916, după intrarea armatei române în Ardeal. Sunt istoric şi nu neg faptul că s-au întâmplat şi multe lucruri regretabile. Unele dintre acestea le-am regăsit şi eu în arhivele vremii, nu pot fi negate. Sigur că este regretabil ce s-a întâmplat atunci, aşa cum e regretabil de fiecare dată când populaţia civilă ajunge să se refugieze. Dar se prezintă numai unilitareal, adică nu se aminteşte niciun moment faptul că foarte mulţi români ardeleni au trecut exact prin acelaşi lucru în perioada Ungariei dualiste, când au fost nevoiţi să se refugieze în Moldova sau în Muntenia. Sau, altfel spus, Transilvania însăşi a fost în timpul perioadei de ocupaţie maghiară un teatru al refugiilor”, a mai afirmat Lechinţan.

„Au aruncat în derizoriu Marea Adunare de la Alba Iulia”

De asemenea, cercetătorul susţine că tot ceea ce ţine de Marea Adunare de la Alba Iulia este prezentat deformat de către realizatori. 

„E aruncată cumva în derizoriu şi Marea Adunare de la Alba Iulia, în sensul că se spune că nu se ştie dacă acolo ar fi fost reprezentată dorinţa tuturor românilor ardeleni. Nimic mai fals. Se ştie, cu siguranţă, că la Alba Iulia au fost reprezentate interesele şi dorinţele românilor din Ardeal. Apoi, se mai spune şi că la Alba Iulia li s-ar fi promis maghiarilor că vor avea autonomie teritorială pe baza criteriilor etnice. De fapt, li s-a promis autonomie administrativă, iar asta s-a şi respectat.”

Academicianul Lucian Nastasă Kovacs: „Filmul reflectă corect realitatea”

Există însă şi istorici români care consideră că documentarul realizat de UDMR reflectă într-un mod corect realitatea. Cercetător în cadrul Academiei, Lucian Nastasă - Kovacs (foto jos) a fost intervievat de realizatorii documentarului şi spune că aceştia au prezentat corect o parte a istoriei maghiarilor. 

„Nu se folosesc cuvinte ofensatoare la adresa românilor şi nici nu susţin că ei, maghiarii, ar fi fost aici stăpâni. Se recunoaşte faptul că ei erau minoritari în Transilvania, respectă adevărul. Iar declaraţiile mele au fost prezentate corect, chiar dacă în unele locuri au mai fost „decupate”. Personal pot spune că documentarul este unul reuşit şi că reflectă corect tot ceea ce s-a întâmplat în acei ani”, spune Nastasă – Kovacs. 
 

Profesor la Şcoala Doctorală  de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate din cadrul Universităţii Babeş Bolyai, Lucian Nastasă Kovacs crede că istoricii români, maghiari şi saşi ar trebui să se aşeze la aceeaşi masă şi să prezinte obiectiv istoria, cu ocazia Centenarului Marii Uniri. 

„Sigur că miturile sunt o parte a istoriei, unele dintre ele sunt frumoase, dar atât. Acum, noi avem nevoie de o istorie demitizată, care să prezinte faptele aşa cum au fost ele, nu în felul în care erau reflectate de istoriografia naţionalist-comunistă. Numai dacă realizăm tot ceea ce a fost rău în istoria noastră vom putea îndrepta ceea ce se mai poate îndrepta”, a mai spus istoricul Nastasă Kovacs.


 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”