Alba-neagra cu factura de întreţinere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurel Gavrilă, preşedintele asociaţiei de proprietari de pe strada Horea

O asociaţie de proprietari se judecă în instanţă cu un clujean care are utiliţăţi neachitate de doi ani de aproximatin 2.300 de lei.  

De aproape doi ani de zile, preşedintele Asociaţiei de Proprietari Horea 37-39 din Cluj-Napoca, Aurel Gavrilă, se judecă cu Marius Mureşan, proprietarul unei case din apropierea blocului nr. 1. Fiecare dintre ei susţine că are dreptate şi crede că instanţa îi va da câştig de cauză. Următoare înfăţişare a fost programată luna viitoare.

„A zis că vrea să plătească, dar nu îi iau banii"

Preşedintele asociaţiei, Aurel Gavrilă, spune că datoriile lui Marius Mureşan la apă sunt de circa 2.300 de lei. El mai afirmă că Mureşan locuieşte într-o casă pe strada Horea nr. 6 (proprietate a soacrei sale, Maria Antonia Nuţ), în curtea interioară a blocului nr. 1 şi este racordat la reţeaua de apă care alimentează şi blocul nr. 1. „Marius Mureşan spune că vrea să plătească consumul de apă, dar nu şi restul cheltuielilor de administrare, fondul de rulment şi comisioanele bancare, deoarece facturile le plătim la bancă şi ne taxează. Scuza pe care o înaintează Mureşan este că el nu e membru în asociaţia de proprietari", afirmă Aurel Gavrilă.

Acesta mai zice că Legea nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari îi dă dreptate. „Articolul 24 zice clar că hotărârile adunări generale ale asociaţiei de proprietari sunt obligatorii şi pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenţi la adunarea generală precum şi pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociaţiei de proprietari. În plus, Marius Mureşan foloseşte tot felul de scuze ca să nu plătească inclusiv. Zice că vrea să-şi achite datoriile, dar eu nu îi iau banii", susţine Aurel Gavrilă, supărat că rău-platnicul l-a şi jignit.

El mai spune că, după ce trei luni în 2009 a refuzat să plătească apa, a hotărât să recupereze datoriile în instanţă. Procesul este pe rol, iar la ultima înfăţişare s-a stabilit că e nevoie de o expertiză autorizată pentru a vedea dacă sumele cerute de asociaţie sunt legale. Viitoarea înfăţişare va avea loc la sfârşitul lui octombrie.

Taxat şi la gunoi

Marius Mureşan recunoaşte că are datorii, însă refuză să le plătească întrucât preşedintele Asociaţiei de Proprietari Horea 37-39 din Cluj-Napoca i-a inclus în factura la apă şi taxa de salubritate. „M-am mutat în 2009 în această casă de pe strada Horea. Nu văd de ce să achit taxa de salubritate inclusă de Aurel Gavrilă în factura la apă în condiţiile în care eu am contract separat cu firma de salubrizare şi nu sunt membru în asociaţia de proprietari", susţine Marius Mureşan. Acesta crede că instanţa îi va da câştig de cauză. „Aştept să se pronunţe instanţa", adaugă clujeanul.

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din Cluj-Napoca, Sorin Munteanu, susţine că era mai bine dacă acest gen de conflicte se rezolva pe cale amiabilă. „Sunt multe probleme acolo. Ştiu că proprietatea lui Marius Mureşan se alimentează cu apă din conducta de apă a blocului nr. 1. În astfel de situaţii e indicat să se rezolve fără instanţă. Acesta e doar unul dintre numeroasele cazuri existente în Cluj", afirmă Munteanu.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?