Adrian Popa este pregătit să joace în Liga I cu „U”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Popa, unul dintre cei mai constanţi fotbalişti ai Universităţii în acest sezon, a spus că este pregătit oricând să joace în prima ligă. Acesta a nominalizat pe FC Argeş ca fiind cel mai puternic adversar în cursa pentru promovare

Mijlocaşul Adrian Popa s-a intregrat excelent la „U”, reuşind câteva partide de excepţie în tricoul „alb-negru”. La începutul sezonului a jucat pe banda stânga a liniei mediene, apoi a fost reprofilat pe dreapta şi mutarea făcută de Cristian Dulca s-a dovedit a fi extrem de inspirată. Cursele sale au destabilizat atât apărarea formaţiei FCM Târgu Mureş, cât şi a celor de la Piteşti, ultima „victimă” a clujenilor.

„Cel mai tare adversar pe care l-am întâlnit este FC Argeş, dar nici Târgu-Mureş nu este de neglijat. Eu sper să câştigăm ambele meciuri pe care le mai avem în acest tur şi să avem parte de sărbători liniştite. Seria noastră este extrem de echilibrată, sunt cinci-şase echipe care se bat pentru promovare. Cealaltă serie este mai uşoară, echipele sunt mai mici”, a spus fotbalistul. De asemenea, acesta a spus ă este pregătit să joace în prima ligă pentru Universitatea:

„Normal că sunt pregătit pentru Liga I. Am mai jucat şi anul trecut acolo şi cred că am făcut-o destul de bine. Mai este mult până la promovare, trebuie să rămânem concentraţi şi să luăm toate punctele, ca să avem parte de o vacanţă perfectă”, a declarat Popa. Etapa viitoare, „U” se va deplasa la Otopeni, unde va întâlni echipa locală, retrogradată din primul eşalon la finalul sezonului trecut. Delegaţia „alb-negrilor” va merge cu avionul, echipa patrononată de Florian Walter fiind singura din liga secundă care îşi permite acest lucru.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Dennis Man s-a întors în tunel din care părea că ieșise. Internaționalul român este pus la colț de olandezi
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Percheziții la o firmă care ajuta rușii să obțină cetățeniile română și moldovenească. Ce acuzații i se aduc