Activiştii „Salvaţi Roşia Montană“ vor continua protestele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Activiştii anti-Roşia Montană şi-au spus părerile într-o conferinţă de presă

Cei şase ecologişti din Campania „Salvaţi Roşia Montană", care au ocupat clădirea fostului Hotel Continental din Cluj, au susţinut ieri o conferinţă de presă în care şi-au exprimat, individual, motivaţiile pentru care au recurs la această formă radicală de protest. Alături de ei a fost şi cel ce îi reprezintă legal, avocatul Péter Eckstein-Kovács.

Mesajul acestei conferinţe a fost, după cum declara şi unul dintre cei şase protestatari (Mihnea Blidariu, solistul trupei „Luna Amară"), următorul: „În România există multe legi strâmbe care merită să fie încălcate pentru o cauză nobilă, iar salvarea Roşiei Montane merită asta. Am făcut ce am făcut pentru că ne pasă". Ei spun că au ales clădirea fostului Hotel Continental deoarece aceasta este un simbol al clujului, de acolo a pornit Revoluţia de la 1989.

FOTO.VIDEO Hotelul Continental a fost ocupat de către activiştii „Salvaţi Roşia Montană“

Activiştii „Salvaţi Roşia Montană“: „Vom mai organiza acţiuni radicale în Cluj“

Fiecare dintre cei care au fost în hotel - Paul Socol (actor), Mihnea Blidaru (solistul trupei „Luna Amară"), Bogdan Buta (inginer în telecomunicaţii), Raluca Dan (specialist în relaţii publice), Ana Bănică (arhitect) şi Bianca Bărbieru (arhitect) - au afirmat că au apelat la această formă de protest întrucât s-au săturat de autorităţile care fac abuz de putere, de politicienii care pentru bani fac lobby pentru companii private. „Ne-am săturat de publicitatea pe care Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) o face, dar şi de oamenii indiferenţi şi egoişti care cred că acest subiect nu-i afectează, dar pot fi fi ei în locul celor de la Roşia Montana. Această localitate merită salvată", a afirmat Bogdan Buta.

Ei au mai spus că pe măsură ce publicitatea RMGC devine mai agresivă, cu atât şi formele lor de protest vor fi mai radicale.

Aceştia susţin că acţiunea lor de luni a fost una legitimă, însă sunt nemulţumiţi şi de faptul că Roşiei Montane nu i se oferă o dezbatere publică aşa cum ar trebui, respectiv de faptul că presa naţională le ignoră mesajele.

Avocatul Péter Eckstein-Kovács a declarat că clienţii săi au fost audiaţi ca făptuitori sub acuzaţia de „tulburare de posesie", dar nu li s-a adus nicio acuzaţie. În schimb, şeful Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, Marcel Bonţidean, spune că s-a întocmit un dosar penal pe numele celor şase şi că se fac cercetări.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”