Accident rutier la Păniceni! Un copil este în stare gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul accidentat va fi adus la Cluj-Napoca. FOTO: Arhivă

Un accident de circulație a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11.30, în localitatea Păniceni, la ieșirea înspre Huedin. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra volanului și a ieșit de pe carosabil. În mașină se aflau trei persoane, doi adulți și un copil.

La fața locului au ajuns un echipaj de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Cei trei pasageri au fost scoși din mașină. Din primele informații, se pare că în stare gravă se află copilul, care va fi adus la Unitatea de Primire Urgențe din Cluj-Napoca. "Nu știm mai multe detalii, doar că starea celor doi adulți este stabilă, iar copilul, aflat în stare mai gravă, va fi adus la Cluj", a declarat Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

În accident a fost implicat un singur autoturism. Șoferul a pierdut controlul asupra volanului și a părăsit carosabilul. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Alma Brehariu-Bruja, Poliția face cercetări la fața locului, pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut accidentul.


Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată