Zilele judeţului Călăraşi . Iris şi Cristi Minculescu, în concert pe malul Borcei, cine face spectacol pe 1 Decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul vechi al oraşului de pe malul Borcei găzduieşte timp de trei zile concerte şi spectacole artistice tradiţionale, cu ocazia Zilelor Judeţului Călăraşi. Manifestarea culturală debutează vineri, 29 noiembrie. Astfel, până duminică, inclusiv, călărăşenii sunt aşteptaţi la distracţie gratis.

Iris, Krypton, Constantin Măgureanu, Maria Buză şi taraful sunt doar câţiva dintre artiştii care vor face spectacol. Manifestările vor avea loc pe platoul din faţa Prefecturii. Consiliul Judeţean Călăraşi organizează în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie Zilele Judeţului Călăraşi, manifestare culturală de amploare, încărcată de istorie, emoţie şi bucurie.

Programul manifestărilor care debutează vineri, 29 noiembrie, în Sala de spectacole Barbu Ştirbei:

VINERI, 29 NOIEMBRIE – SALA BARBU ŞTIRBEI

ORA 12.00: Deschiderea evenimentului 

Program artistic tradiţional: Ansamblul Bărăganul

Program artistic: Palatul Copiilor

Recital - Constantin Măgureanu

SÂMBĂTĂ, 30 NOIEMBRIE – PLATOUL DIN FAŢA SĂLII BARBU ŞTIRBEI

ORA 11.00 – Ansambluri folclorice din judeţul Călăraşi

ORA 17.00 – Concert Krypton Unplugged

ORA 17.45 -  Concert Andrei Bănuţă 

ORA 18.15 – Concert Iris                                                                               

DUMINICĂ, 1 DECEMBRIE – PLATOUL DIN FAŢA SĂLII BARBU ŞTIRBEI

ORA 12.00 – Recital Flores Campi

ORA 12.30 – Recital Palatul Copiilor

ORA 13.00 -  Recital Ionuţ Dulgheru

ORA 13.30 – Concert Maria Buză şi taraful.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare