Vreme rea în următoarele zile: cât de mult scad temperaturile, unde plouă torenţial şi în ce regiuni lovesc ninsorile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Temperaturile continuă să scadă în următoarele zile în toată ţară, maximele fiind şi cu 10-12 grade decât cele înregistrate în ultima perioadă. Sunt aşteptate precipitaţii sub formă de ploaie în regiunile sudice şi sud-estice şi lapoviţă şi ninsoare la munte.



Săptămâna începe cu o răcire accentuată şi în regiunile sud-estice astfel că, la scara întregii ţări, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii noiembrie. Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor cădea precipitaţii. Acestea se vor semnala pe arii extinse în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi jumătatea sudică a Moldovei, unde izolat se pot cumula cantităţi de apă de peste 10...15 l/mp şi local în rest, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie.

Conform ANM, va ploua, dar în nord, nord-vest şi centru, trecător, se vor semnala şi lapoviţe sau ninsori, în timp ce la munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în extremitatea de sud-est şi pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 14 grade, cele mai ridicate fiind pe litoral.

Precipitaţii în majoritatea zonelor

Marţi, vremea se păstrează în aceeaşi notă: vreme închisă, mohorâtă şi valori termice în jurul celor caracteristice acestei perioade, cu excepţia regiunilor nord-estice, unde vor fi mai coborâte. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării sub formă de ploaie, mixte în nordul Moldovei şi în zonele deluroase din restul teritoriului şi mai ales ninsori la munte.

Cantităţile de apă vor fi izolat mai însemnate în jumătatea de sud a teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea şi mai ales pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1...2 grade in jumatatea de nord a Moldovei si 15...16 grade in sudul litoralului. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

În Dobrogea, mai cald

În următoarele zile vremea se va menţine la fel, iar valorile termice uşor mai ridicate în Dobrogea.
Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor, sub formă de ploaie, mixte în zona deluroasă a Transilvaniei şi Moldovei şi mai ales ninsori la munte. Cantităţile de apă vor fi local mai însemnate în jumătatea de sud a ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în est şi sud-est, dar şi pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 2 şi 12 grade. (0...2 grade în depresiuni si 13...15 grade în sudul litoralului).



Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: cât de frig se face în următoarele zile, în ce regiuni plouă şi unde lovesc ninsorile

Prognoza meteo pe 3 luni. Când vine prima zăpadă, cât de cald va fi în decembrie şi unde plouă cel mai mult

Alertă meteo. Ciclonul care traversează România aduce vreme de coşmar: vijelii, ploi şi grindină

Valul de frig loveşte România. În ce regiuni se răceşte şi vin ploi, unde continuă vara târzie

Prognoza meteo. Toamnă cu val de caniculă fără precedent. Când şi unde se răcoreşte şi se anunţă ploi

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026