Vreme de coşmar. Încă 48 de ore de ninsori viscolite în Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea rea a pus stăpânire pe Bărăgan. La Călăraşi, ninge viscolit de vineri seară, stratul de zăpadă depus dând bătăi de cap drumarilor. Pe toate drumurile naţionale din judeţ se acţionează cu 7 utilaje şi au fost împrăştiate 64 de tone de material antiderapant.


Pentru trafic în condiţii normale, pe DN 3, DN 3A, DN 3B, DN 21, DN 31 şi pe A2 se lucrează non-stop. Pe  Autostradă sunt scoase la lucru 5 autoutilaje cu 34 tone material antiderapant. Ninsorile şi vântul puternic nu se vor opri curând. Până pe 29 decembrie, la ora 23.00, mai multe judeţe, printre care şi Călăraşi, se află sub cod galben de vreme rea. Conform ANM, începând de duminică seara, 28 decembrie, ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei, vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.
 

Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo. Vremea se răceste brusc şi încep ninsorile. Ce temperaturi se anunţă de Revelion

Alertă meteo: ninsori slabe în Bărăgan şi temperaturi sub limita îngheţului

Cum va fi vremea de Crăciun şi de Revelion în Bărăgan: zăpadă puţină şi temperaturi pozitive

Avertizare meteo de ploi torenţiale, vânt şi răcire accentuată  vremii

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate