VIDEO Cum era în realitate marele actor Ştefan Bănică. Ce a iubit cel mai mult în viaţă artistul născut pe malul Borcei

"Viaţa mea se confundă cu teatrul. Uşa casei mele este o cortină, la fel de catifelată, la fel de deschisă bucuriilor, durerilor, ca şi uşile teatrului românesc. Mama, soţia, copiii sunt personajele principale ale unei piese pe care o joc în fiecare zi“, spunea regretatul actor Ştefan Bănică.

Ei mă iubesc, dar nu ştiu că, totodată, sunt pâinea mea, fără de care n-aş putea intra în scenă", spunea Ştefan Bănică senior, în urma cu 35 de ani, într-un interviu pentru "Gong '85. Almanahul Revistei "Teatrul".

Descoperit de maestrul Radu Beligan, unul dintre cei mai iubiţi actori români, născut la Călăraşi, pe malul Borcei, în 1933, s-a făcut remarcat în piese ca "Băiat bun, dar cu lipsuri " de Nicuţă Tănase, "Escu" şi "Titanic Vals" de Tudor Muşatescu. La Teatrul Regional Bucureşti, l-a interpretat pe Mitică Popescu, din piesa cu acelaşi nume a lui Camil Petrescu. A jucat şi pe scena Teatrului Bulandra în rolul lui Iordache din "D-ale carnavalului" şi Pristanda din "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale.

Dragostea pentru scenă se contopea, de cele mai multe ori, cu viaţa personală, aproape fără să-şi dea seama. Aşa se face că, în timpul unui spectacol de teatru, actorul a uitat că se află pe scenă, în faţa spectatorilor, şi l-a chemat pe fiul său lângă el:

"Luându-mi soţia şi băiatul cel mic, care avea atunci vreo trei ani, într-o deplasare cu teatrul, ei stăteau lângă arlechin, iar eu, cum era rolul, culcat în pat. Uitând că mă aflu pe scenă, dând cu ochii de băiat, i-am făcut semn să vină să se strecoare în pat, lângă mine. Noroc că soţia mea îl ţinea strâns, ca să evite vreo surpriză. Scena mea e lumea. Sunt un zăpăcit, care ar glumi mereu", povestea regretatul actor.

Sunt un biet nătâng

Obişnuia să spună că este o persoană care nu ar îndrăzni să supere pe cineva, un om care a a iubit oamenii, vinul şi fetele frumoase.

"Sunt un om care n-ar supăra pe nimeni niciodată şi care înţelege să dăruiască tuturor oamenilor un surâs, o glumă, o butadă. Înţeleg că prin asta subţiez ticăloşia şi întunericul (...) Sunt un biet nătâng. Sunt Mitică Popescu.

În tinereţe am fost un vagabond, mai bine zis un hoinar. Am iubit oamenii, vinul, fetele frumoase şi la fel de nătângi ca mine... şi voi rămâne în acest lanţ vrăjit toată viaţa. Nu sunt... Escu".

Succesul nu l-a speriat niciodată pe Ştefan Bănică Senior. Ba, din contră: l-a hrănit spiritual şi profesional.

"Nu sunt un ipocrit. Îmi place că sunt un actor popular. Din nefericire, noi, actorii, trăim cât trăim. Riscul meseriei noastre este aici şi acum. Dincolo de mâine, alţi actori, alţi spectatori, ale măşti, viaţa, în curgerea ei firească...".

Născut la Călăraşi

În 1933, pe 11 noiembrie, cel care avea să devină unul dintre cei mai talentaţi actori de comede a văzut lumina zilei la Călăraşi. Locuinţa există şi astăzi la Călăraşi, însă aproape nimeni nu ştie că acolo s-a născut Ştefan Bănică senior.

Doar o placă din marmură, montată de autorităţi, pe peretele casei de pe strada Pompierilor aminteşte despre marele artist român. Nimeni din familia actorului nu mai trăieşte în oraş, iar locuinţa a fost vândută de mai multe ori, după ce familia Banică s-a mutat la Bucureşti.

În semn de cinstire, călăraşenii i-au ridicat un frumos bust în oraş, iar pe peretele casei în care s-a născut a fost amplasată o placă comemorativă, ambele dezvelite în prezenţa lui Ştefan Bănică junior. De asemenea, anual, la Călăraşi se desfăşoară Festivalul teatrelor de amatori Ştefan Bănică. O stradă din cartierul Livada din oraş poartă numele marelui actor.

Conform biografiei actorului, familia lăutarului Drăgan Constandache Bănică s-a mutat din Călăraşi la Bucureşti, iar copilul Bănică, având înclinaţii artistice, a cântat în corul de copii de la radio, a jucat in spectacole de teatru pentru şcolari. A absolvit Institutul de Teatru din Capitală în 1955, la clasa profesorului Alexandru Finţi şi în timpul studenţiei facea figuraţie la teatrele bucureştene.

Carieră de 5 stele

A jucat la Teatrul CFR - Giuleşti în piese ca “Băiat bun, dar cu lipsuri “ de Nicuţă Tănase, Escu şi Titanic Vals de Tudor Muşatescu, la Teatrul Regional Bucureşti l-a interpretat pe Mitică Popescu, din piesa cu acelaşi nume a lui Camil Petrescu. A jucat şi pe scena Teatrului Bulandra în rolul lui Iordache din D-ale carnavalului şi Pristanda din O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, în Arsenic şi dantela veche de J. Kasserling a fost Mişu Fetecan din Nota zero la purtare de Virgil Stoenescu şi Octavian Sava.

Împreună cu Stela Popescu a interpretat roluri în spectacole de revistă şi divertisment, în duet.

A jucat în piese pentru Teatrul Naţional Radiofonic, cum sunt: Anecdotă provincială, Bărbierul din Sevilla, Districtul celălalt, Furtuna, Mincinosul, Mitică Râmătorian, Poveste de carnaval, Visul unei nopţi de iarnă, etc.

Ştefan Bănică Senior a fost unul dintre cei mai îndrăgiţi actori şi cântăreţi români, din toate timpurile., fiind, totodată, imposibil de imitat. Împreună cu regretata Stela Popescu a interpretat roluri în spectacole de revistă şi divertisment, în duet. Şarmant şi mereu pus pe glume, câştiga simpatia publicului din prima secundă când îşi făcea apariţia.

Pe lângă carierea sa în teatru, de Ştefan Bănică Senior a strălucit pe scena filmului românesc, unde a avut roluri răsunătoare în producţii precum Cel mai iubit dintre pământeni (1993), De ce trag clopotele, Mitică? (1982), Nea Mărin miliardar (1978), Păcală (1974), Brigada Diverse intră in acţiune (1970), Brigada Diverse in alertă (1971), Cântecele mării (1970). Şi muzica s-a prins de marele actor, care a devenit un artist complet. Piesele lui au fost în vogă: ”Îmi acordaţi un dans”, ”Cum am ajuns să te iubesc”, ”Hai, coşar, coşar”, ”Gioconda se mărită”.

Cele mai bune filme

Printre filmele în care a jucat se numără: Cel mai iubit dintre pământeni (1993), Harababura (1990), De ce trag clopotele, Mitică? (1982), Singur printre prieteni (1979), Nea Mărin miliardar (1978), Cianura şi picatura de ploaie (1978), Septembrie (1978), Fair Play (1977), Păcală (1974), Proprietarii (1973), Brigada Diverse intră in acţiune (1970), Brigada Diverse in alertă (1971), Cîntecele mării (1970), Vin cicliştii (1968), Zile de vară (1968), Împuşcături pe portativ (1967), Tunelul (1967), Golgota (1966), Dincolo de barieră (1965). Ştefan Bănică s-a stins din viaţă în 1995, la 26 mai, la vârsta de 62 de ani.