Unul dintre cele mai vechi monumente de pe malul Borcei renaşte cu 2,5 milioane de euro. Încep finisajele exterioare la clădirea fostei Poşte, casa unui deputat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construită în anii 1890-1892, clădirea în carea funcţionat Poşta din Călăraşi, aflată în prezent în restaurare, renaşte pe zi ce trece. În luna iulie 2019 au început lucrările la finisajele interioare şi exterioare, a demarat trasarea profilelor exterioare. În scurt timp, urmează să fie realizate piesele din ceramică ce vor fi amplasate pe faţadă.

Conform Primăriei Călăraşi, la interior au început placările cu faianţă, urmând în luna august placările cu gresie şi piatră naturală. Tencuielile interioare sunt realizate în proporţie de 95%, structura de rezistenţă a scării de circulaţie din interior fiind terminată la această oră. Clădirea monument istoric, una dintre cele mai vechi de pe malul Borcei, va fi transformată în centrul cultural.

Restaurarea clădirii din municipiul Călăraşi se realizează cu ajutorul fondurilor europene de pe Axa prioritara 5. Valoarea totală a proiectului este de circa 2,57 milioane euro, iar reabilitarea va fi gata în 2 ani. Banii provin din finanţare europeană. “Sperăm ca toate obiectivele noastre de atragere de bani europeni, pe cât mai multe  Programe Operaţionale şi Axe, să se concretizeze cu succes. Suntem primul municipiu reşedinţă de judeţ din regiune care depune proiect pe 4.1, aşa cum am fost şi prima Primărie din regiune care am depus proiect pe actualul POR”,  a precizat Valentin Deculescu, administrator public. 

În iulie 2018 s-a semnat contractul de modernizare

În luna iulie 2018, Primăria a semnat contractul privind execuţia de lucrări a monumentului istoric Poşta Veche din municipiul Călăraşi, firmele câştigătoare fiind SC AlexCor Trading SRL Bucureşti, SC Rasub Construct SRL Slatina şi SC R.C.M. Costruzioni Italia. Contractul a fost atribuit în cadrul proiectului finanţat din Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritara 5 - „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului natural şi cultural”, un proiect ce vizează redarea în circuitul turistic al patrimoniului cultural restaurat, precum şi obiectivului specific al Priorităţii de investiţii - 5.1. „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”.

Contractul de lucrări are valoarea de 6.030.344,75 lei plus TVA, durată de execuţie fiind de 24 de luni, iar perioada de garanţie de 36 de luni.  Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2,57 milioane euro din care Municipiul Călăraşi va asigura o cofinanţare de 2%.

”Proiectul privind restaurarea monumentului istoric Poşta Veche este primul contract cu finanţare europeană pe care îl semnăm pe actualul Program Operaţional Regional, după o evaluare a proiectului de peste un an. Am solicitat reprezentantului celor trei firme care execută lucrările respectarea cu rigurozitate a termenelor din contractul semnat şi îndeplinirea cu exactitate a obligaţiilor. Voi urmări îndeaproape execuţia lucrărilor şi nu voi accepta nicio abatere de la graficul de lucrări. Semnarea acestui contract este un alt pas pe care noi, echipa din conducerea Primăriei Călăraşi, îl facem în ceea ce priveşte angajamentele pe care ni le-am luat de a atrage cât mai mulţi bani europeni în municipiul Călăraşi”, a explicat primarul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin.

Tribunal şi Casa Căsătoriilor

Clădirea a fost construită în anii 1890-1892, conform cercetărilor din arhive, întreprinse de prof. Nicolae Ţiripan, istoric.  În fişa de evidenţă apar informaţii că a funcţionat ca Poştă.  În perioada comunistă a fost Tribunal, iar după aceea a fost sediul Casei Căsătoriilor.

După anul 1990 a fost închiriată ca sediu pentru firme, iar la scurt timp s-a acordat ca locuinţă rromilor, care au adus-o într-un stadiu degradabil. În perioada 2000-2004 s-a încercat declasarea clădirii ca să poată fi dărâmată, dar nu s-a putut deoarece a fost chemată Comisia de Patrimoniu şi nu a permis acest lucru.

Casa unui fost politician

"Am prezentat dovezi indubitabile că această clădire nu a fost construită pentru instituţia poştei, ci este o clădire particulară, în care Poşta a funcţionat plătind chirie ca orice chiriaş. 

Ziarul „Viitorul Ialomiţei” din 17 februarie 1913 ne informează că „cu începere de la Sf. Gheorghe poşta se va muta din casele d-lui Catu Doicescu în casele d-lui senator Alexandru Bădulescu” (fost fruntaş de seamă al Partidului Conservator din Ialomiţa, deputat şi prefect al judeţului Ialomiţa). Pentru că probabil, în timpul războiului nemţii au folosit clădirea fără a plăti chiria necesară, în anul 1919, ziarul „Deşteptarea Ialomiţei” din 10 martie anunţa că „oficiul poştal se va muta de la Sf. Gheorghe în casele moştenitorilor defunctului Stoianescu, pe care le-ar fi luat cu chirie pe timp de 5 ani şi pe preţul de 5500 de lei anual”, pentru a reveni apoi în numărul din 20 aprilie cu informaţia că „imobilul succesorilor Ath. Stoianescu (fost lider al Partidului Naţional Liberal din Ialomiţa, deputat, senator, prefect al judeţului Ialomiţa şi primar al oraşului Călăraşi) fiind găsit impropriu pentru oficiul poştal, în acest scop a fost închiriat imobilul d-lui Alex I. Bădulescu.

În aceste case, oficiul PTT Călăraşi va funcţiona până spre anii 1965-1966, fiind chiriaşul principal al imobilului, aşa după cum glăsuiesc documentele", povesteşte prof. Nicolae Ţiripan. Conform documentelor, moştenitorii familiei Bădulescu au donat imobilul Consiliului Popular al Municipiului Călăraşi la 17 iulie 1976.

Imobilul din strada Bucureşti nr.193 nu a fost construit ca palat de Poştă, ci este o casă patriculară, proprietari fiind Sofia şi Alexandru Bădulescu. După modelul clădirii în care funcţionează Direcşia de Cultură, această clădire ar trebui să se numească nu Poşta Veche, ci Casa Bădulescu.