Un şofer de TIR, denunţat pentru că a încercat să ofere mită poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un conducător auto din Republica Moldova este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită şi refuz de recoltare a probelor biologice, după denunţul agenţilor de poliţie din cadrul Biroului Rutier Călăraşi.

Luni seară, în jurul orei 18.00, poliţiştii rutieri au oprit în trafic pe strada Prelungirea Bucureşti, din municipiul Călăraşi, un autotren înmatriculat în Republica Moldova, a cărui masă maximă autorizată nu permitea accesulprin oraş. Întrucât şoferul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta refuzând.

Ulterior, şoferului s-a adus la cunoştinţă faptul că urmează să fie condus la spital în vederea recoltării probelor biologice.

Pentru a fi lăsat să plece şi de a nu i se recolta probe biologice, bărbatul a încercat să le ofere poliţiştilor, cu titlu de mită, suma de 400 de dolari. Poliţiştii au înregistrat discuţia cu aparatul tip body-cam şi au procedat la anunţarea de îndată a conducerii unităţii.

Totodată, în cauză, s-a procedat la anunţarea procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi a Serviciului Judeţean Anticorupţie, urmând ca cercetările să fie preluate de aceste structuri. 

Vă mai recomandăm şi:

Legătura dintre România şi creierul operaţiunii care l-a compromis pe fostul vicecancelar al Austriei. Anunţul ministrului austriac de Interne

Mărturii de la Revoluţie: „Glonţul cu care am fost rănit era sub 6 mm, doar Securitatea avea aşa ceva”

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie