Un bărbat, în vârstă de 48 de ani, suspect de gripă, internat la Institutul Matei Balş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinarea, cea mai eficientă metodă împottriva gripei FOTO Adevărul

Nici Călăraşiul nu este ocolit de gripă. Un bărbat, în vârstă de 48 de ani, a fost internat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, după ce medicii din Bărăgan au suspectat că este contaminat cu virus gripal. Conform DSP Călăraşi, pacientul nu fusese vaccinat antigripal şi are şi alte afecţiuni care îi pun viaţa în pericol.

Potrivit INSP, gripa a făcut, de la începutul acestui sezon, 23 de victime. Specialiştii spun că printre măsurile care trebuie luate pentru limitarea îmbolnăvirilor se numără izolarea la domiciliu, purtarea măştilor, spălatul pe mâini, folosirea de batiste de unică folosinţă.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a declarat luni, citat de Agerpres, că în prezent, în România circulă virusurile gripale de tip A - H1N1 şi H3N2, cele mai multe îmbolnăviri şi, mai ales, decesele fiind legate de infecţia cu tipul AH1N1.

"În momentul de faţă, avem, practic, o circulaţie a virusurilor de tip A - H1N1 şi H3N2, mai multe îmbolnăviri şi, mai ales, decesele au fost legate de infecţia cu tipul AH1N1. Este un virus asemănător cu cel care a circulat în anul 2009, atunci când a existat pandemia de gripă", a spus Rafila.

Când se declară epidemie

El a precizat că epidemia se declară atunci când există trei săptămâni consecutive de creştere importantă a cazurilor de gripă, cu peste 20% mai multe decât numărul aşteptat.

"Epidemia se declară atunci când există trei săptămâni consecutive de creştere importantă, cu peste 20% decât numărul aşteptat de cazuri şi ceea ce trebuie adăugat - noi ne găsim practic într-o situaţie foarte apropiată de o manifestare de tip epidemic, atunci când probele trimise pentru diagnostic de la pacienţii suspecţi de gripă sunt pozitive în proporţie mai mare de 10%, or noi, practic, am depăşit 50% în săptămâna anterioară. Dacă acest trend va continua şi probabil că va continua, posibil să asistăm la o epidemie de gripă în ţara noastră. În ceea ce priveşte vârful de îmbolnăviri, nu putem să precizăm cu mare acurateţe acest moment, dar, după cum evoluează gripa în acest an, probabil că vom mai avea câteva săptămâni cu număr foarte mare de îmbolnăviri de viroze respiratorii, în general, şi cazuri de gripă, în special, însă acest lucru trebuie corelat şi cu posibilitatea de a fi vaccinat în continuare", a spus Rafila.

Se poate continua vaccinarea

Potrivit acestuia, Centrul European de Control al Bolilor a făcut o recomandare în urmă cu câteva zile, arătând că vaccinarea poate să mai continue două-trei săptămâni, deoarece poate încă asigura protecţie, chiar dacă până la apariţia anticorpilor protectori există o durată de circa două săptămâni.

"Practic, până spre jumătatea lunii februarie, putem să continuăm vaccinarea, însă un lucru pe care trebuie să îl ştie toată lumea - eficacitatea vaccinării scade pe măsură ce ne îndepărtăm de perioada optimă, care, de obicei, este cea care precede sezonul gripal, adică lunile octombrie, noiembrie, chiar prima jumătate a lunii decembrie", a explicat specialistul. Printre măsurile care trebuie luate pentru limitarea îmbolnăvirilor se numără izolarea la domiciliu, purtarea măştilor, spălatul pe mâini, folosirea de batiste de unică folosinţă.

Alte trei decese cauzate de gripă au fost confirmate luni, 21 inaurie, fiind vorba despre trei femei cu afecţiuni medicale preexistente. Astfel, numărul total al persoanelor care au murit în acest sezon din cauza gripei a ajuns la 23, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat