Tribunalul de pe malul Borcei a respins anularea HCL 56/2018, acţiune formulată de prefectul judeţului George Iacob

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Călăraşi s-a pronunţat, luni, 13 august, în dosarul 776/116/2018 în care prefectul judeţului, George Iacob, a cerut anularea HCL 56/2018 privind contractarea împrumutului de 42 milioane de lei. Magistraţii călărăşeni au respins acţiunea formulată de prefectul judeţului.

Primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin este de părere că jocurile politice care instituţia prefectului a fost prinsă trebuie să înceteze. Iată ce a declarat edilul: Încercarea unei instituţii apolitice de a stopa modernizarea unui municipiu reşedinţă de judeţ s-a dovedit a fi un eşec. Comunitatea călărăşeană trebuie să fie prioritatea tuturor, iar opoziţia trebuie să înţeleagă că proiectele noastre vor merge înainte indiferent de toate tertipurile acestea. Am dovedit, odată cu decizia magistraţilor călărăşeni, că avem dreptate şi de aceea, având în vedere că între timp Consiliul Local Călăraşi a hotărât contractarea unui alt împrumut, mă gândesc să propun revocarea hotărârii care face obiectul acestui proces.”

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța