Transport ilegal de peste 23 tone de deşeuri, oprit de poliţişti. De unde venea marfa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marfa provenea din Bulgaria şi era destinată unei firme din Călăraşi FOTO OGPF

Peste 23 de tone deşeuri din şpan fier au fost oprite la punctul de trecere a frontierei Călăraşi. Marfa, fără documente, fusese încărcată în Bulgaria şi avea ca destinaţie finală o sociectate d epe malul Borcei.

 Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călăraşi, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Călăraşi, au descoperit, în urma unui control efectuat unui ansamblu rutier, cantitatea de 23.780 de kilograme deşeuri din şpan fier, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare.

Pe 12 mai, în jurul orei 08.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călăraşi au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de către un cetăţean bulgar în vârstă de 39 de ani. Şoferul  transporta conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din şpan fier.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus-menţionat, oamenii legii au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Călăraşi din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul transporta cantitatea de 23.780 de kilograme deşeuri din şpan fier.

De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că transportul erau încărcat din Bulgaria şi avea ca destinaţie, o societate comercială din judetul Călăraşi. Pentru întreaga încărcătură transportată, cetăţeanul bulgar a prezentat documentaţie de notificare pentru circulaţia transfrontalieră care nu era complete. Autorităţile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijloacele de transport rutiere.

 Vă mai recomandăm şi:

După ce a anunţat că trupele au intrat în Gaza, armata israeliană s-a răzgândit. Bombardamentele intense au continuat în cursul nopţii VIDEO UPDATE

România se relaxează. Totul despre noile măsuri care vor intra în vigoare de sâmbătă. Ce urmează în lunile viitoare

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima