Trafic blocat pe calea ferată. Lista trenurilor anulate din cauza viscolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR Călători a anulat mai multe trenuri care circulau în zonele afectate de viscolul puternic. Nici din judeţul Călăraşi nu pleacă nicio garnitură, în condiţiile în care până vineri la ora 13.00 judeţul se află sub cod roşu de viscol.

Un număr de 42 de trenuri care circulă în zonele cele mai afectate de viscol, respectiv judeţele Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, au fost anulate, a anunţat CFR Călători pe site-ul propriu. CFR Călători a anulat 39 de trenuri, din cauza avertizărilor meteo de ninsori şi viscol.

Potrivit unui comunicat al Companiei, este vorba despre şase garnituri InterRegio şi 33 de garnituri Regio, care circulau în zona de sud-est, mai exact spre Constanţa, Slobozia, Mangalia, Feteşti, Medgidia sau Tulcea. De asemenea, vineri dimineaţă, pe 6 ianuarie, această listă a fost actualizată. Iată aici trenurile scoase din circulaţie.

Circulaţia trenurilor de pasageri se va desfăşura în condiţii de iarnă, în perioada următoare. În plus, comandamentul de iarnă, instituit pe raza sucursalelor din sudul şi estul ţării este pregătit să intervină, pentru ca oamenii să nu rămână blocaţi în tren, din cauza viscolului.

Care sunt trenurile anulate

Şase trenuri IR sunt anulate : IR 1581 Bucureşti Nord (pl. 7:30) - Constanţa (sos. 9:35), IR 1587 Bucureşti Nord (pl. 16:00) - Constanţa (sos. 18:05), IR 1582 Constanţa (pl. 13:00) - Bucureşti Nord (15:05), IR 1588 Constanţa (pl. 19:00) - Bucureşti Nord (21:05), IR Bucureşti Nord (pl. 6:40) - Slobozia Veche (sos. 8:58) şi IR 1776 Slobozia Veche (pl. 20:20) - Bucureşti Nord (sos. 23:08).

În ceea ce priveşte cele 33 de trenuri Regio care au fost anulate, acestea sunt cele care circulau pe relaţiile Constanţa - Mangalia, Slobozia Veche - Feteşti, Slobozia Veche - Ţăndărei, Bucureşti Obor - Feteşti, Ţăndărei - Feteşti, Ciulniţa - Constanţa, Ciulniţa - Slobozia Veche, Medgidia - Tulcea şi retur. De asemenea, trenul R 8001 între Bucureşti Obor şi Constanţa va fi înlocuit cu R 13083.
 

Vă recomandăm şi:

Cod roşu de viscol în Bărăgan: vânt cu rafale de peste 85 km/h, vizibilitate zero

Judeţul Călăraşi, blocat de viscol, Autostrada Soarelui a fost închisă. Pe ce alte drumuri este interzisă circulaţia

Sărbătoarea de Bobotează, anulată din cauza viscolului puternic. Cetăţenii, sfătuiţi să nu iasă din case

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort