Tradiţii în luna martie. De ce e bine să mănânci urzici, prima buruiană a primăverii, ce ritualuri de magie se fac

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vechiul calendar lunar al romanilor, martie coincidea cu începutul Anului Nou, iar luna respectivă era dedicată Zeului Marte – divinitate a vegetaţiei şi protector al căsătoriilor. În martie sunt programate toate lucrările de primăvară la câmp şi în gospodării, semn că natura reînvie.

În lumea satelor încă se mai ţine cont de superstiţii. Cine mănâncă urzici în această lună, prima buruiană din martie, va fi sănătos tot anul. Specialiştii spun că urzica are o concentraţie mare de carotenoide (provitamina A) cu acţiune regeneratoare a pielii şi a mucoaselor, de vitamine precum B2, C, K, de acizi (folic şi pantotenic), de flavonoizi, taninuri, uleiuri volatile, substanţe renumite pentru efectul tonic, cicatrizant şi antiinflamator.

„Datorită proprietăţilor antianemice, remineralizante, hemostatice, antidiareice şi hipoglicemiante, urzica se foloseşte în tratarea unei game variate de afecţiuni. De la hipertensiune şi până la nivelul crescut al glucozei din sânge şi anemie", explică Marian Grigore, specialist în apifitoterapie. Bolile de inimă şi alergiile sunt de asemenea tratate cu ajutorul curei cu urzică. Aşadar, infuzia de urzică şi tinctura de urzică sunt recomandate pentru combaterea tensiunii arteriale şi a tahicardiilor. De asemenea, urzica este benefică în artrită, astm, infecţii urinare, bronşite, pietre la rinichi, scleroza multiplă, sindrom premenstrual, reumatism, hemoroizi, dismenoree, dureri de cap, arteriale, problemele părului şi pentru detoxifierea organismului.

Începe lucrul în curte

În martie, gospodarii încep lucrul în curte şi la câmp: se curăţă livezile şi grădinile şi tot în această lună se scot stupii de la iernat. Cei care au pomi de soi în grădină şi i-au acoperit peste iarnă, luna martie este momentul perfect pentru a-i descoperi. Atenţie, însă, la nopţile friguroase, când aceşti pomi trebuie din nou acoperiţi.
“La începutul lunii martie se aplică tratamente fitosanitare de iarnă restante precum şi cele din faza de umflare a mugurilor, se execută tăierile de rodire şi de formare a coroanei la pomii tineri, se fertilizează solul în livezi şi începe plantarea de primăvară a pomilor şi arbuştilor fructiferi”, spune Aurelian Dobre, agricultor din judeţul Călăraşi.

Se întinereşte viţa de vie

Şi viţa-de vie se întinereşte în această perioadă, se taie coardele pentru a-i da putere să rodească şi se afânează solul punându-se îngrăşăminte organice. “În luna martie, în funcţie de caracteristicile meteo ale perioadei, se declanşează însămânţarea culturilor de primăvară. Astfel, dacă solul şi timpul permit, se pot însămânţa culturile din prima epocă: grâul şi orzoaica de primăvară, mazăre, lucerna, trifoi, borceag, când temperatura în sol ajunge la 3-6 grade Celsius, iar la temperatura de 6 grade se pot planta cartofi”, spun specialiştii de la Direcţia Agricolă Călăraşi.

De asemenea, în martie, unii agricultori fac răsadniţe, mici construcţii din lemn, acoperite cu folie sau sticlă, în care se pun seminţe care vor deveni răsaduri, numai bune de plantat în grădină în luna aprilie. Tot în aceste răsadniţe(de fapt, sere în miniatură, încălzite exclusiv de lumina soarelui) se pot pune salată, castraveţi şi ceapă verde.

Se fac prognoze meteo

Superstiţiile legate de luna martie sunt şi astăzi respectate cu sfinţenie. Conform specialiştilor în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos, în luna martie se culeg primele plante de leac, iar cine mânăncă urzici în această lună, prima buruiană din martie, va fi sănătos tot anul.

Tot acum se fac şi pregătiri pentru ritualuri de magie de peste an: şarpele prins în martie este descântător şi fermecător, prelucrat cu ştiinţa babelor, el poate fi leac în dragoste. Mai există superstiţia că cine are guturai(răceală) în martie va fi sănătos tot anul.  Tot în această lună se fac prognoze meteo pentru lunile care urmează. Se spune că dacă în martie plouă foarte puţin, atunci aprilie va fi o lună extrem de ploioasă. Tunetele din martie prevesteau, credeau bătrânii, un an extrem de mănos.
 

Vă recomandăm şi:
 

Superstiţii la Intrarea Maicii Domnului în biserică. Ziua când se deschid cerurile, se „leagă“ farmecele, iar graiul animalelor poate fi înţeles de oameni

Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Maria. Adormirea Maicii Domnului, ziua când se culege năvalnicul, ultima plantă de leac

Superstiţii la Întâmpinarea Domnului. Stretenia, ziua cu multe ceasuri rele în care cine munceşte va cădea în boală

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA