Tradiţii de Sfântul Vasile, mucenicul cu putere asupra dracilor. Ce să faci ca să ai noroc şi să fii sănătos tot anul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sfântul Vasile, perceput de unii drept primul petrecăreţ, numele lui fiind considerat de alţii drept numele de botez al lui Iisus Hristos, este apărătorul creştinilor, "păzitor de duhurile rele", astfel că prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice.

În prima zi din an, românii îl sărbătoresc pe sfântul „păzitor de duhuri rele“. Un număr mare de practici magice şi ritualuri se săvârşeau în această zi ce marchează începutul nu doar al unui nou an, dar şi, în mod simbolic, al unui nou ciclu de viaţă.

Pe de o parte, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor, 1 ianuarie reprezintă un moment de cumpănă, care, în funcţie de cunoaşterea tradiţiilor mitologice, poate fi interpretată în sensul dorit de fiecare; pe de altă parte, este o zi fastă prin excelenţă - este prima zi a anului, a unui nou interval de timp.

Se aruncă spice de grâu

Conform tradiţiei, se mai spune că aşa cum este musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, aşa va fi gazda tot anul. În ziua de Anul Nou, trebuie să se arunce prin casă spice de grâu, iar seara, acestea să fie strânse, pentru a fi din nou aruncate prin cămin în ziua de Sfântul Ioan. După aceea, se face un mănunchi din spice şi se păstrează, fiind benefice pentru durerile de cap.

Tot în ziua de Sfântul Vasile se zice că e bine să bei mult vin, existând credinţa că atât vin cât va bea omul, atât sânge va avea în obraz peste an. Nu degeaba i se mai spune „primul petrecăreţ“. Tradiţia mai spune că de Anul Nou se înnoiesc toate, iar oamenii trebuie să-şi pună un gând bun, ca să le meargă bine. Tot în prima zi a anului se fac previziuni despre vreme. Dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmeazăva fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi pe parcursul anului.

Sorcova, simbol al vegetaţiei de primăvară

În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu Sorcova din casă în casă, iar mesajul transmis de colind e de viaţă lungă, sănătate şi prosperitate. La început, Sorcova era confecţionată din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie). Astăzi, Sorcova, simbol al vegetaţiei de primăvară, este făcută din hârtie colorată şi din flori artificiale.

Cele mai mari minuni

Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit în prima zi a anului, a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin, în Cezareea Capadociei. A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică. Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă, prin scris şi prin cuvânt, luminând creştinătatea şi apărând dogma Sfintei Treimi. A murit la vârsta de 50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare înfăţisat cu mai multe „chipuri“. Astfel, el apare ca unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, fiind păzitor de duhuri rele, cu „mare putere asupra dracilor“. Astfel, cu rugăciunile lui se scot duhurile rele şi necurate din oameni.

Vă recomandăm şi:

Tradiţii şi obiceiuri în Ajunul Bobotezei: ziua când se prind farmecele şi animalele „vorbesc“. De ce se ţine post negru, iar fetele pun busuioc sub pernă

Superstiţii la Intrarea Maicii Domnului în biserică. Ziua când se deschid cerurile, se „leagă“ farmecele, iar graiul animalelor poate fi înţeles de oameni

Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Maria. Adormirea Maicii Domnului, ziua când se culege năvalnicul, ultima plantă de leac

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova