Tradiţii de 1 Martie. Legenda Babei Dochia şi semnificaţia mărţişorului prins în piept

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De primele zile ale lunii martie este legat obiceiul Mărţişorului, simbol ancestral al unui vechi scenariu de înnoire în pragul primăverii.

La fiecare început de primăvară, doamnele şi domnişoarele primesc mărţişoare, pe care şi le prind în piept. Legenda spune că firul roşu se împleteşte cu firul alb, pentru că reprezintă îmbinarea iernii cu primăvara. Totodată, din 1 martie şi până în 9 martie se aleg babele, iar cum va fi vremea în ziua aceea, aşa va fi şi anul celui care şi-a ales-o.

Începutul primăverii este strâns legat de momentul morţii şi naşterii simbolice a unei zeităţi feminine autohtone: Baba Dochia. Pentru partea Munteniei şi Moldovei, spun etnologii, Baba Dochia este un personaj foarte aprig, o femeie rea, care tot timpul o ceartă pe nora ei, obligând-o la tot felul de activităţi imposibil de realizat în condiţii normale. De exemplu, să spele o lână albă până devine neagră şi una neagră până devine albă.

Există şi alte variante ale mitului Babei Dochia, una dintre ele fiind „Traian şi Dochia“, despre care criticul literar George Călinescu spunea că este „rezultatul unei întregi experienţe de viaţă a poporului român“. Se spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, care s-a îndrăgostit de Traian, cuceritorul Daciei. Urmărită fiind de trupele lui Traian, ea se ascunde pe muntele sacru, Ceahlău, împreună cu oile. Este ajutată de Maica Domnului, care o transformă împreună cu turma sa într-un complex de stânci, mai spune legenda.

De 1 martie, copiii, fetele şi femeile poartă mărţişoare confecţionate din şnur, împletit din două fire de culori diferite, de obicei roşu şi alb, cu ciucuri, la care se lega în trecut un bănuţ sau o cruciuliţă. „Combinaţia de alb şi roşu nu este altceva decât expresia vizuală a relaţiei dintre om şi mediu sau de viaţă. Albul reprezintă lumina, puritatea, candoarea, iar roşul - viaţa, fiind expresia sângelui, deci pulsare, vitalitate şi, întotdeauna, tinereţe. În firul mărţişorului se împletesc cele două semnificaţii - lumina şi viaţa. Femeia care împletea, de obicei, transmitea şnurului, implicit celui care urma să îl poarte, acest tip de convingere - că «va avea rod». Şi acest lucru nu se referea doar la naşterea de prunci, ci la succes, la împlinire, la realizare“, explică Doina Işfanoni, cercetător ştiinţific la Muzeul Satului din Capitală.

Cât se poartă mărţişorul

Tot tradiţia populară spune care este momentul cel mai prielnic pentru dăruirea mărţişorului, dar şi cât trebuie el purtat. Trebuie pus înainte de a te da jos din pat deoarece e bine să fii protejat şi să ai noroc tot anul.

„Se spune că Dochia ar fi tors pentru prima dată firul alb şi rosu, simbolizând, în acest fel, torsul timpului, deci un tors cu virtuţi ritualice. Pentru că putem împleti firul mărţişorului în orice alt moment din an, dar dacă nu este în timpul consacrat, acest lucru nu are nicio valoare şi nicio virtute. De obicei, mărţişorul se poartă 9 zile; în unele zone ale ţării acesta se poartă până când înfloresc pomii, iar în altele până când înfloresc bujorii. Pentru că există credinţa conform căreia mărţişorul trebuie lăsat pe ceva care să-i transfere calităţile celui care l-a purtat. Astfel, el nu se «leapădă» oricum, deoarece acolo, «închis» în mărţişor, se află o parte din norocul tău. Aşa că fetele îşi lăsau mărţişoarele pe flori pentru a fi roşii în obraji ca ele. După cele nouă zile dedicate purtării mărţişorului, vin Mucenicii“, spune Doina Işfanoni.

Previziuni despre vreme

În vechile obiceiuri româneşti, de 1 Martie nu se muncea, în caz contrar Baba Dochia aducând vreme friguroasă în următoarele zile ale lui Mărţişor sau necazuri, mai ales asupra femeilor. Ziua de 9 martie, când ar fi murit Dochia, este considerată graniţa dintre anotimpul friguros şi cel călduros.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție