Tânăr, în vârstă de 28 de ani, ucis pe loc într-un accident grav petrecut pe DN4

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc pe DN4 Olteniţa-Bucureşti FOTO ISU Călăraşi

Un tânăr a murit pe loc, iar o altă persoană a fost rănită într-un accident rutier, în localitatea Gruiu, petrecut duminică seară, în jurul orei 21.00, pe DN4. Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Budeşti au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de prim ajutor SMURD.

Conform ISU Călăraşi, la faţa locului s-a deplasat şi o unitate terapie intensivă mobilă cu medic din Capitală.

În data de 12 ianuarie, ora 21.10, echipaje de intervenţie din cadrul Gărzii de IntervenţIe Budeşti au fost solicitate prin intermediul 112  să intervină pe raza localităţii Gruiu, pe DN 4, pentru acordarea primului ajutor şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma producerii unui accident rutier in care au fost implicate două persoane.

Ajunşi la locul accidentului, pompierii au identificat două persoane în vehiculul răsturnat, un tânăr de 28 de ani, aflat în stop cardio respirator (pasager) şi un bărbat în vârstă de 46 de ani (conducător auto), care era conştient şi nu prezenta vătămări corporale. Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri bărbatului în vârstă de 46 de ani, care prezenta hipertensiune arterială şi tahicardie, fără mărci traumatice, iar ulterior acesta a refuzat să fie transportat la o unitate spitalicească.

În ciuda eforturilor depuse de echipajele de intervenţie sosite la faţa locului, paramedici SMURD, echipaj S.A.J. şi echipaj U.T.I.M. din Bucureşti, în demersul resuscitării celei de-a doua victime a accidentului rutier nu s-a mai putut face nimic. Poliţia a deschis o anchetp pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete