Superstiţii la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul: de ce nu ai voie să mănânci pepeni şi varză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tăierea Capului Sf.Ioan Botezătorul, prăznuită în fiecare an pe 29 august FOTO Adevărul

În fiecare an, pe 29 august, creştinii ortodocşi prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, sărbătoarea fiind considerată zi de post. Cei care vor să se spele de păcate ar trebui să ţină post negru. Şi, potrivit credinţelor populare, ar trebui să mănânce struguri şi să evite varza sau alimentele de culoare roşie.

Oamenii de la sate încă păstrează cu sfinţenie o serie de obiceiuri. În memoria sângelui vărsat de către Sântion sau Sântion de toamnă (cum mai e numit, în popor, Sfântul Ioan Botezătorul), tradiţia cere să nu se consume vin roşu, nici alimente şi mâncăruri gătite, care au aceeaşi culoare: pepene roşu, ardei roşii, sos de tomate, carne roşie - nici atât, pentru că e zi de post.

“Traditia spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului. Nu se manâncă fructe sau legume roşii şi nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene care au forma capului”, susţin teologii.

Iată şi alte superstiţii de care ţin cont bătrânii din satele din Bărăgan. “În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi. Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi.

Postul aspru spală păcatele grele

De asemenea, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Crucea Mică. În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pân’ la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci.


Şase sărbători

“Tăierea Capului Sf.Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din Anul Bisericesc. Este încă o sărbătoare închinată Sf. Ioan Botezătorul. Biserica ortodoxă serbează de obicei ziua morţii sfinţilor, adică data trecerii lor spre cele cereşti, ca ziua lor de naştere.  Numai  Maica Domnului şi Sfântul  Ioan Botezătorul fac exceptie de la aceasta regulă. Astfel,  Biserica a închinat lui Ioan şase sărbători: zămislirea lui - 23 septembrie; naşterea - 24 iunie; soborul lui - 7 ianuarie; tăierea capului - 29 august; prima şi a  doua aflare a capului 24 februarie; a treia aflare a capului său - 25 mai”, spune părintele Eugen Ramon Ilie, protoiereul Călăraşiului.

Sacrificiul împăratului Irod

Prin această sărbătoare celebrată la 29 august, spun preoţii, ni se aminteşte de sacrificiul făcut de Împăratul Irod, la rugămintea soţiei sale, Irodiada, de a tăia capul Sfântului şi de a-l oferi fiicei lor. “În primul rând, Sf. Ioan este prooroc. El vesteşte venirea Mântuitorului Hristos, iar Dumnezeu vorbeşte prin gura sa. Faptul că vorbea mereu în public şi înfiera păcatele, în special cele ale Împăratului Irod care îşi făcuse cumnata soţie, deci, trăiau în păcat şi desfrâu, i-a adus sfârşitul”, spune părintele Ramon.

Sf.Ioan este socotit de biserică ultimul prooroc al Vechiului Testament şi primul Sfânt al Noul Testament. El face trecerea între legea veche şi cea nouă. Preoţii spun că şi modul său de viaţă, de la felul în care trăia, ca un pusnic al zilelor noastre şi până la modul în care se îmbrăca, l-au făcut iubit de oameni. “Chiar Mântuitorul Hristos recunoaşte că nu s-a mai născut un om mai sfânt din femeie decât Ioan Botezătorul”, a precizat părintele Eugen Ramon Ilie.

Straie din păr de cămilă şi miere drept hrană

Din Evanghelia dupa Marcu, aflăm că Sf. Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haină din păr de cămilă, încins cu o curea de piele şi că se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Conform creştinortodox.ro, cămila poate simboliza atât curăţia, cât şi necurăţia. Dacă în Vechiul Testament ea putea fi privită ca un animal curat pentru că era rumegător, ea putea fi văzută şi ca necurată, dacă ţinem seama că avea copita despicată. Dacă rămânem la prima semnificaţie, cea de animal curat, cămila simbolizează poporul ales, în timp ce necuraţia prefigura neamurile păgâne.

Faptul că Ioan purta o haina din păr de cămilă semnifică chemarea evreilor şi a păgânilor la Hristos. Cureaua, provenită de la un animal mort, semnifică prin incingerea cu ea, omorârea patimilor.
Cât priveşte hrana sa, trebuie să ştim ca albinele şi lăcustele erau considerate a fi curate în Vechiul Testament, semn ca Ioan se hrănea doar cu cele plăcute Domnului.

Moartea Sfântului

“Din Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei de naştere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase şi placuse oaspeţilor şi îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată”, povesteşte părintele Eugen Ramon Ilie.
 
Semnificaţia numelui Ioan
 
Ioan este nume iudaic: "Iohanan" prescurtare din Iehohanan" şi înseamnă "Dumnezeu s-a milostivit. “Este unul dintre cei mai importanţi sfinţi în cultul creştin, simbol al adevărului, al lucrării neîntrerupte şi al smereniei, deoarece sfântul trăia modest, sărac pe dinafară, dar atât de bogat în inima sa”, adăugat părintele protoiereu.

Vă recomandăm şi:

Tradiţii şi obiceiuri de Sânziene, când se deschid cerurile. Sărbătoarea care dă puteri magice florilor şi tămăduieşte bolnavii

Tradiţii în Lunea Sfântului Duh. Ce să faci astăzi ca să nu atragi mânia ielelor şi de ce trebuie să dormi acasă de Rusalii

Superstiţii la Moşii de vară: ziua în care sufletele morţilor colindă neîncetat pe pământ. Ce e interzis să faci în sâmbăta de dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”