Superstiţii la Intrarea Maicii Domnului în biserică: 21 noiembrie, ziua când se fac şi se desfac farmecele. Ce bolnavi se vindecă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maica Domnului, dusă la templul din Ierusalim de părinţii săi, Ioachim şi Ana FOTO crestinortodox.ro

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prăznuită în fiecare an pe 21 noiembrie, este considerată a fi o zi magică şi este asociată în popor cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul şi soarele. Pentru reuşita copiilor din acea familie, candela trebuie să fie aprinsă în căminul fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea.

Tot în această noapte se fac farmece şi descântece, se află ursita şi se fac previziuni meteorologice. Acum se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. În tradiţia populară, se spune că în ziua de Ovidenie se dechid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.

Credincioşii au dezlegare la peşte

Conform tradiţiei populare, dacă ziua Intrării Maicii Domnului va fi înnorată, peste an vor fi epidemii. Dacă va ninge pe 21 noiembrie vom avea parte de o iarnă lungă şi grea. “Se crede că de Ovidenie se deschid cerurile şi că acum, cei cu sufletul curat pot înţelege graiul animalelor. Tot acum e bine ca oamenii certaţi să-şi ceară iertare şi să se împace. Se mai spune că de Ovidenie, ologii s-ar putea vindeca”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

Pe 21 noiembrie, ortodocşii merg la biserică la slujbă şi cinstesc această zi prin rugăciune şi ofrande: bucate de post, peşte şi lumânări pe care preoţii le sfinţesc. Toţi cei care respectă această sărbătoare vor avea parte de sănătate, bucurii şi reuşite, iar în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie.

În satele din Bărăgan încă se mai păstrează un obicei străvechi. În ajunul sărbătorii, copiii pun crenguţe de măr într-un vas cu apă în care adaugă şi agheasmă. Ţinute la căldură şi lumină, până la Anul Nou acestea înfloresc, iar copiii le folosesc drept sorcovă.

Dusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la templul evreiesc 

Intrarea în biserică a Maicii Domnului sau Sărbătoarea Luminii s-a ţinut, prima dată, în secolul al VI-lea când, lângă ruinele templului unde a crescut, a fost construită o biserica închinată Fecioarei Maria. Praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numit şi Aducerea Maicii Domnului la Templu. Conform tradiţiei, Fecioara Maria a fost dusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, unde a trăit şi a slujit ca fecioară în templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Aici, la templu, Maria şi-a petrecut întreaga copiăarie, crescând în curăţenie sufletească, rugându-se neîncetat şi citind Scriptura împreună cu alte fecioare, văduve şi preoţi.

Fecioara Maria a petrecut astfel, 12 ani, până când acelaşi Arhanghel Gavriil, care l-a anunţat pe Ioachim că va avea un copil care se va umple de Duhul Sfânt, a vestit-o că-L va naste pe Iisus, Fiul Domnului. Ca să rămână nepătată în fata lumii, Fecioara Maria părăsit templul şi s-a logodit cu Iosif, martorul fecioriei ei şi al miracolului divin al naşterii pruncului Iisus.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG