Superstiţii de Sfântul Ilie, prorocul care aduce ploi şi furtuni violente. Ce e interzis pe 20 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfântul Ilie, aducătorul de ploi FOTO crestinortodox.ro

În fiecare an pe 20 iulie,  creştinii ortodocşi îl cinstesc pe sfântul care aduce ploaia, dar şi divinitatea care, mâniată de oameni, aruncă grindină şi trăsnete.

În tradiţia populară, Sfântul Ilie este prezentat ca mergând pe cer într-un car cu roţi de flăcări, tunând şi lovind diavolii cu biciul de foc. Se mai spune că este aducător de ploaie şi că poate provoca furtuni puternice.

Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor.

Sf. Ilie Tesviteanul este considerat protectorul recoltelor. Mare făcător de minuni în timpul vieţii şi după ce s-a urcat la cer într-un car de foc, proorocul Ilie a primit de la Dumnezeu puterea de a „deschide şi a închide cerurile". 

Sfântul Ilie este considerat aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă, dar şi ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, atestată prin numeroase tradiţii şi datini.

Legenda Sfântului Ilie este cu totul atipică: un muritor care s-ar fi făcut vinovat de păcate foarte mari, printre care cel de a-şi fi omorât părinţii după ce a fost ispitit de diavol, s-a căit şi a primit iertarea lui Dumnezeu. A fost ridicat la Ceruri şi de atunci cutreieră norii cu o căruţă cu roţi de foc, trasă de cai înaripaţi (doi sau patru) şi trăsneşte dracii cu un bici de foc.

Doboară demonii

În credinta populară se mai spune că demonii fug din calea lui şi vin pe pământ, unde se ascund sub copaci sau chiar în trupurile unor animale. Una dintre superstiţiile legate de Sfântul Ilie este aceea că dacă tună şi fulgeră oamenii trebuie să îşi facă semnul crucii, pentru că Dumnezeu i-a dat voie Sfântului Ilie să lovească orice pentru a doborî demonii, mai puţin crucea. Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române.

Pe 20 iulie, în fiecare an, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie Tesviteanul, prooroc din Vechiul Testament considerat făcător de minuni, aducător de ploi şi ocrotitor al recoltelor. În tradiţia populară, aceasta este o zi de care mulţi oameni se tem.

“Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii. Se mai spune că cine munceşte în această zi îl mânie pe Sfântul Ilie, care trimite asupra oamenilor trăznete, grindină şi ploi”, spune Doina Işfanoni, cercetăro ştiinţific la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” din Capitală.

Se sfinţesc merele

De Sfântul Ilie, oamenii ţin cont de obiceiuri străvechi. În popor se spune că nu este voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu trebuie ca aceste fructe să se lovească unele de altele, pentru a nu cădea grindina. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

Ritualuri pentru rod bogat

Sfântul Ilie este şi ocrotitorul recoltelor, de aceea, în această zi, ogoarele se stropesc cu agheasmă, pentru ca ele să aducă rod bogat în anul următor.

În dimineaţa praznicului, se culeg cele mai bune plante de leac, care se usucă în locuri ferite de umezeală. Tot acum se culege şi se sfinţeşte la biserică şi busuiocul.

„În dimineaţa zilei de 20 iulie, la ţară se culeg plante de leac, în special busuioc, se pun la uscat în podurile caselor sau în cămări. Femeile duc în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit, după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice“, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor.

Vă mai recomandăm şi:

Vaccinarea silită a personalului medical, pe agenda Guvernului. Cum tratează subiectul alte ţări europene

INTERVIU EXCLUSIV Cu ce a vrăjit-o România pe Garbine Muguruza. Gaby povesteşte cum a ajuns la Fundata

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV