Superstiţii de Rusalii. Cum te aperi de duhurile rele şi ce ritualuri aduc spor şi sănătate în casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 50 de zile după Paşte, creştinii ortodocşi prăznuiesc Pogorârea Sfântului Duh. În acest an, pe 7 iunie, de Rusalii, cum mai este denumită această sărbătoare, este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret.

Conform Noului Testament, acest eveniment a avut loc în ziua Rusaliilor evreieşti, la 50 de zile de la învierea lui Iisus. De aceea sărbătoarea creştină mai poartă denumirea de Cinzecime.

Duminica Mare care încheie Ciclul Pascal, cunoscută şi sub denumirea de  Pogorârea Sfântului Duh, se suprapune peste sărbatoarea populară a Rusaliilor.

În tradiţia populară, Rusaliile sunt nişte fiinţe fantastice, malefice, asemănătoare ielelor, care umblă prin văzduh începând cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi după Paşti) şi provoacă mult rău oamenilor: îi pocesc, îi schimonosesc şi îi înnebunesc pe toţi cei care nu le respectă zilele. Conform specialiştilor în Etnografie, în vechime, femeile nu lucrau nimic în toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii până la Duminica Mare.

Pentru a apăra gospodăria de invazia acestor spirite, în sâmbăta Rusaliilor oamenii obişnuiesc şi astăzi, în virtutea tradiţiei, să pună la porţile caselor ramuri verzi de tei, plantă despre care se spune că alungă duhurile rele.

Ce sunt Ielele

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locaşurile lor subpământene şi încep să facă rele oamenilor. În satele din Bărăgan, credincioşii cred că acestea sunt în stare să ia minţile oricui. 

Spre deosebire de strigoii care apar şi le provoacă necazuri oamenilor în anotimpul friguros al anului, Ielele sunt prezente numai pe timpul verii.

În tradiţia populară s-a înrădăcinat ideea că-i pedepsesc pe oamenii răi, pe cei care nu le respectă zilele sau care dorm noaptea sub cerul liber etc. În această zi sfântă, ca să fie feriţi de rele, sătenii, în special respectă anumite obiceiuri şi ceremonii: împodobesc locuinţele şi porţile cu ramuri de tei, plop, stejar şi se fac descântece.

Comemorarea morţilor

În ajunul sărbatorii de Pogorâre a Sfântului Duh, credincioşii îşi comemorează morţii şi respectă cu sfinţenie datini transmise din moşi-strămoşi. Este ziua în care se împart sarmale, iar oamenii se feresc să circule noaptea pentru că atunci bântuie sufletele răposaţilor.

Sâmbătă, la acest praznic al Moşilor de vară, în toate bisericile ortodoxe se oficiază slujbe de pomenire a tuturor celor trecuţi la viaţa veşnică - rude şi prieteni. Gospodinele se pregătesc temeinic pentru această zi şi impart bucate specifice sărbătorii: colivă, colaci, fructe, sarmale în foi de viţă, orez cu lapte şi vin.

Conform preoţilor, în multe localităţi din Bărăgan şi Dobrogea se continuă o tradiţie moştenită de la daci. De moşi se împart vase de lut  de cozile cărora se leagă bucheţele de cireşe şi flori de tei sau trandafiri albi, în memoria tinerilor răposaţi din familie. Dacii spuneau ca aceste ofrande sunt punţi de legătură între viaţa pământeană şi cea veşnică.

Lunea Sfântului Duh

În a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă praznuieştepe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi. Însă, în calendarele româneşti această zi este trecută ca sărbătoare a Sfintei Treimi. Se pare că această denumire a fost dată sub influenţa catolică.

La catolici, conform crestinortodox.ro, Sfânta Treime e sărbătorită în prima Duminică după Rusalii. În calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe, lunea de după Rusalii este numită Lunea Sfântului Duh, ca în Penticostar.

La sinodul II ecumenic, ţinut în anul 381 la Constantinopol, a fost respinsă învăţătura lui Macedonie, care afirmă ca Sfântul Duh este o "creatură". Aici s-au alcătuit celelalte articole din Crez şi s-a mărturisit că Sfântul Duh purcede din Tatăl şi "este împreună cu Tatăl şi cu Fiul închinat şi mărit".

Există obiceiul ca de Rusalii să se aducă în biserică frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor ca de foc, ca semne ale coborârii Sfântului Duh. Ele sunt binecuvântate de preoţi şi dăruite credincioşilor.

Cum se calculează data acestei sărbători

Credinţa populară spune că în noapte de Rusalii nu este bine să dormi sub cerul liber sau să te duci la fântână, deoarece poţi să cazi pradă farmecelor acestor făpturi, în caz că le surprinzi dansul (Hora Ielelor).

“Sărbătoarea de Rusalii era calculată prin însumarea la Duminica Paştelui a unui număr de 50 de zile(Muntenia, Oltenia, Transilvania şi Banat) sau 51 de zile(Moldova) şi dura 3 zile (Moldova, Transilvania), 7 zile(Muntenia şi Oltenia) şi 8 zile (Banat)”, spun specialiştii de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa.

Numeroase obiceiuri şi ceremonii populau întreaga săptămână a Rusaliilor. De exemplu, în Muntenia, Moldova şi Oltenia se împodobeau porţile şi anexele gospodăreşti cu ramuri de tei, plop şi stejar şi se dansa Jocul Căluşarilor.

În Oltenia se sfinţeau ramurile de soc, tei, rug de mure, jaleş pentru medicina populară, iar în Muntenia, Moldova şi Banat se purtau pelin şi alte plante de leac la brâu sau în sân pentru îndepărtarea ielelor.

În Transilvania centrală se obişnuia împletirea cununiţelor din spice de grâu şi flori de câmp pentru a fi purtate de tineri la celebrarea căsătoriilor, iar sătenii din toată ţară culegeau în vechime plante de leac la sărbătoarea Rusaliilor.

Acum este momentul  în care creştinii sfinţesc ramuri de tei, soc, mure, pe care le folosesc apoi ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se spune că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.  

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea