Spitalul Judeţean de Urgenţă caută manager. Concursul are loc pe 12 decembrie, ce condiţii se pun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare spital de urgenţă din Bărăgan caută  manager. Unitatea medicală din Călăraşi a scos la concurs postul de manager, anunţul fiind publicat pe site-ul instituţiei.

La concurs se pot înscrie persoane fizice care întrunesc, cumulativ, următoarele condiţii:

a). sunt absolvenţi de invăţământ universitar de lungă durată cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
 b). sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, sau sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de invăţământ superior acreditată, potrivit legii;
 c). au cel puţin 5 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;
 d) nu sunt condamnaţi penal sau în curs de urmărire penală;
 e) sunt apţi din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic);
 f) nu au vârsta de pensionare, conform legii.Înscrierea candidaţilor se face până pe data de 05.12.2016.

Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului, temele-cadru pentru proiectul de management, precum şi bibliografia pentru concurs sunt publicate pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi şi al Consiliului Judeţean Călăraşi. Concursul va avea loc pe data de 12 decembrie.

 Din luna martie, de când spitalul a fost  declasificat, ec. Camelia Ghiveciu a fost numit manager interimar.

Vă recomandăm şi:

Cum vrea Spitalul din Călăraşi să atragă medici: acces liber la literatură ştiinţifică şi congres, masă şi casă gratis

Lipsa medicilor, o problemă gravă. Cel mai mare spital de urgenţă din Bărăgan a fost declasificat de Ministerul Sănătăţii

Singurul spital de psihiatrie din Bărăgan a fost modernizat după 40 de ani. La Săpunari, bolnavii au condiţii de lux

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente