Spectacolul "Thailanda" de la teatrul Nottara, ajunge pe malul Borcei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Nottara prezintă miercuri, 2 octombrie, de la ora 19.00, la Călăraşi, piesa de teatru ”Thailanda” de Dimitris Kechaidis şi Eleni Chaviara, regia Alexandru Jitea. Din distribuţie fac parte Andreea Măcelaru Şofron, Victoria Cociaş, Cristina Stoica Ivanciuc.

În Kifisiá, un cartier înstărit al Atenei, trei femei trecute de vârsta a doua discută despre iubire şi, în special, despre bărbaţii din viaţa lor. Pregătite să pornească într-o călătorie în Thailanda pentru a se elibera şi a deschide un nou drum în viaţă, Aleka, Fotini şi Maro sunt prinse în propriul trecut, luptându-se cu ele însele, dar şi cu ceilalţi. Călătoria este continuu amânată, fiindcă în viaţa lor dramele nu încetează să apară – chemate sau nu. Iar bărbaţii, deşi absenţi, îşi fac simţită prezenţa în chipuri nebănuite. O dramă în cheie comică, despre trei femei în pragul unei crize de nervi, visând la o călătorie ce le va schimba viaţa.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!