Şofer băut, la un pas de moarte după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod. Bărbatul avea 1,02 alcoolemie
0Un bărbat care s-a urcat băut la volan a ajuns în stare gravă la spital, după ce a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un cap de pod din beton. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi îl cercetează pe şofer pentru infracţiuni la legea rutieră.
Incidentul s-a petrecut în dimineaţa de 10 aprilie, la Fundulea. Ion B., de 41 ani, din localitate, a condus un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu şi a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând într-un cap de pod din beton.
În urma accidentului, şoferul iresponsabil a suferit răni grave, fracturi costale, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru stabilirea tuturor cauzelor producerii accidentului.
Vă recomandăm şi:
Cu permisul suspendat din 2014, s-a urcat la volan şi a provocat un accident