Semnificaţia Săptămânii Luminate, zilele de după Înviere când se iartă păcatele. Ce rânduieli speciale se fac la înmormântări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Săptămâna de după Înviere se numeşte Săptămâna Luminată FOTO Adevărul

Săptămâna care urmează praznicului Învierii Domnului se numeşte Săptămâna Luminată. De această perioadă sunt legate o serie de credinţe populare. Se spune că acum Raiul este deschis pentru toţi cei care trec în lumea drepţilor, indiferent de păcatele pe care le-au săvârşit.

"Acum toate s-au umplut de lumină: cerul şi pământul şi cele de sub pământ“. Aşa vesteşte Biserica, iar denumirea de Săptămâna Luminată, explică teologii, provine de la un obicei practicat în vechime când Botezul era săvârşit în noaptea de Paşte. Astfel, cei botezaţi erau numiţi "luminaţi" şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte. Se pare că de la purtarea hainelor albe această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată.

“În această perioadă putem mărturisi că toate s-au umplut de lumina sfântă a Învierii Domnului. În noaptea Sfintelor Paşte se sting în biserică toate luminile. Numai candela de pe Sfânta Masă din Sfântul Altar rămâne aprinsă. Spaţiul întunecos este chipul morţii şi al iadului în care a coborât Hristos cu sufletul Său. Candela aprinsă de pe Sfânta Masă este sufletul viu şi îndumnezeit al Mântuitorului coborât la iad”, explică părintele Eugen Ramon Ilie de la biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena din Călăraşi.

Dezlegare la "dulce"

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri şi vineri sunt zile cu "harţi", adică Biserica oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea şi vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Rusalii), avem "dezlegare la peşte".

Credincioşii se salută cu “Hristos a Înviat!”

Din Duminica Sfintelor Paşte şi până la Înălţarea Domnului, la Liturghie se cantă Axionul Paştilor: Îngerul a strigat…", iar credincioşii se salută cu cuvintele: "Hristos a înviat!” şi răspund: "Adevărat a înviat!"
În această perioadă nu se citeşte Psaltirea şi nu se fac parastase Începând cu praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Biserica nu mai face slujbe speciale pentru cei adormiţi. Aceste slujbe sunt reluate după Duminica Tomii.

Totul se iartă

Şi slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. În popor există credinţa că în Săptămâna Luminată, prin Învierea Mântuitorului, Raiul se deschide tuturor până la Duminica Tomii.

De aceea, în popor se crede că în Săptămâna Luminată, denumită şi a Paştilor sau Albă – adică intervalul de timp dintre Înviere şi Duminica Tomii - cei care mor în această perioadă merg direct în Rai, uşile acestuia fiind larg deschise oricărui suflet. “Oricine este primit, astfel, în Împărăţia Cerurilor, indiferent de ce păcate a săvârşit în viaţă, căci totul i se va ierta in această perioadă. Această credinţă e reflectată şi în datinele vechi bisericeşti conform cărora în ziua de Înviere se scot ”Uşile Împărăteşti” ale altarului din biserici şi se pun deoparte, unde stau pe toată perioada Săptămânii Luminate”, spun preoţii.

Şi cel care se naşte într-una din aceste zile, şi mai cu seamă când trage clopotul întâia oară la biserică, este un om norocos pentru toată viaţa.
 
Vă recomandăm şi:

Rugăciuni speciale în Postul Paştelui. Ce mesaje transmit canoanele citite în biserică şi de ce trândăvia este considerară cauza tuturor păcatelor

Superstiţii la sărbătoarea Mucenicilor, ziua în care munca este interzisă. De ce beau bărbaţii 44 de pahare cu vin şi cum se prepară cei mai gustoşi sfinţişori

Superstiţii la Intrarea Maicii Domnului în biserică. Ziua când se deschid cerurile, se „leagă“ farmecele, iar graiul animalelor poate fi înţeles de oameni

Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Maria. Adormirea Maicii Domnului, ziua când se culege năvalnicul, ultima plantă de leac

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG