Seminar de instruire la ADR Sud Muntenia cu beneficiarii de fonduri europene pentru renovarea şcolilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou seminar de instruire destinat beneficiarilor de fonduri nerambursabile începe, vineri, 3 octombrie, la sediul ADR Sud Muntenia, începând cu ora 11.00.

La întâlnire sunt aşteptaţi toţi cei care au semnat contractele de finanţare Regio, pentru proiecte ce vizează îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale.Este vorba despre mai multe şcoli din judeţul Călăraşi care vor fi renovate cu bani, lucrările de modernizare la aceste instituţii stagnând de mai mulţi ani din cauza lipsei de fonduri.
Beneficiarii invitaţi la această întâlnire de lucru – reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Sud Muntenia – au primit finanţare nerambursabilă în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, deschis în luna martie a.c. pentru Domeniul major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” al Programului Operaţional Regional 2007 - 2013. Alocarea financiară nerambursabilă din fonduri FEDR aferentă acestui apel de proiecte pentru regiunea de dezvoltare Sud Muntenia este de 24,62 milioane de euro.

Vă recomandăm şi:

ADR Sud Muntenia a semnat primele 13 contracte de finanţare pentru investiţii mari în cadrul POS CCE

Centrul de zi pentru persoane cu dizabilităţi, modernizat cu fonduri europene

Farmville de Ialomiţa. Ferme fictive de vaci pe fonduri europene

Modernizare. Peste 140 milioane de lei din fonduri europene pentru colectarea selectivă a deşeurilor

Mai multe pentru tine:
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online