Se răcoreşte, dar nu scăpăm de caniculă. Maxime de 37 de grade Celsius, de miercuri, în Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile sunt majoritare

Deşi se anunţă o răcorire a vremii, în Bărăgan temperaturile ridicate continuă să fie la putere. Nu vom mai avea parte de 42 de grade Celsius la umbră, ci maxime de “doar” 37 de grade Celsius. Meteorologii spun că miercuri, valorile termice vor marca o scădere în toată ţara şi numai în regiunile sudice vremea va mai fi caniculară.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi uşor pragul critic de 80. Cerul va fi variabil, dar după-amiaza şi noaptea vor fi înnorări temporar accentuate în zona de munte, precum şi în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, unde local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce pot lua şi aspect de vijelie. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala numai izolat. Temperaturile maxime vor avea valori de la 27-28 de grade în nord şi în depresiuni până la 36-37 de grade în sud, iar cele minime se vor situa în general între 12 şi 22 de grade.
 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”