Se construieşte o nouă creşă. Investiţia din cartierul Măgureni se ridică la 2,3 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, a semnat, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, contractul de finanţare pentru construirea unei creşe în Călăraşi.

Contractul de finanţare semnat este pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală, subprogramul Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor, domeniul realizare/extindere/reabilitare/modernizare/dotare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv creşe, grădiniţe, şcoli generale, licee, colegii naţionale, precum şi alte unităţi de învăţământ preuniversitare, înfiinţate potrivit legii.

Contractul de finanţare are o valoare de 2.038.180,17 lei, iar valoarea totală a investiţiei este de 2.328.529,95 lei. Creşa va fi amplasată pe un teren din incinta Şcolii numărul 6, în cartierul Măgureni, iar clădirea va avea regimul de înălţime P+1 şi va avea suprafaţa construită de 421,05 mp şi cea desfăşurată de 842,10 mp. Creşa va avea 2 grupe şi un număr maxim de 30 de copii.

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat