Sculptorul din Bărăgan care i-a ridicat statuie lui Mihai Eminescu la Sorbona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statuia realizată de sculptorul din Bărăgan se află la Sorbona Foto:parizian.wordpress.com

Românii sărbătoresc astăzi 166 de ani de la naşterea poetului naţional. Mihai Eminescu, poetul-nepereche al neamului românesc, este slăvit şi în oraşul de pe malul Borcei. Unul dintre cei mai mari sculptori români, Ion Vlad, cunoscut în străinătate ca „Brâncuşi din Bărăgan”, a realizat un bust al poetului ce se află amplasat în curtea liceului teoretic „Mihai Eminescu”.

Ziua Mihai Eminescu, sărbătorită în fiecare an la 15 ianuarie, este marcată la Biblioteca Judeţeană “Alexandru Odobescu” printr-o şezătoare literară dedicată lui Mihai Eminescu, la 166 de ani de la naşterea sa.(1850-1889). La Direcţia de Cultură Călăraşi, cetăţenii sunt invitaţi să viziteze casa Ana şi Marinache Popescu, una dintre cele mai frumoase clădiri din Bărăgan. Astăazi, aici funcţionează sediul Direcţiei pentru Cultură Călăraşi.

 

Carieră fulminantă a lui Mihai Eminescu

Tot de ziua lui Eminescu, unul dintre artiştii consacraţi ai României i-a ridicat o statuie. La centenarul poetului, în 1989 a fost amplasată statuia de la Sorbona, purtând semnătura lui Ion Vlad. Deşi s-a născut la Feteşti, Călăraşiul l-a adoptat pe Ion Vlad(1920-1992) încă din primii ani de viaţă. Nu a cunoscut însă consacrarea în ţară, ci la Paris. Cariera sa fulminantă a început exact în momentul în care a decis să părăsească România. În 1965, la vârsta de 45 de ani începe o nouă viaţă. Acum, autorităţile din Călăraşi încearcă să-i reabiliteze imaginea, deoarece înainte de Revoluţie era interzis să-i pomeneşti numele.

“Din cauza plecării sale a fost văzut ca un transfug. Şi nu numai el, ci şi alţii. Vorbim aici şi despre scriitori care au ales străinătatea, înainte de 1990. Erau scoşi definitiv din memoria comunităţii. Ion Vlad este una dintre cele mai reprezentative figuri ale Călăraşiului. Un veritabil Brâncuşi din Bărăgan. Mulţi ani, Călăraşiul şi Feteştiul, locul unde s-a născut sculptorul, au dus o adevărată bătălie pentru a-l asimila”, povesteşte prof. Sorin Danciu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Călăraşi.

La Sorbona se află originalul

Autorităţile locale încearcă acum să facă o reparaţie morală şi vor să aducă o parte din operele sale în Bărăgan. “Întreaga sa creaţie s-ar fi putut pierde după decesul său. O nepoată care a moştenit apartamentul din Franţa a scos în curtea imobilului toate lucrările. Cineva le-a luat imediat şi le-a dus la în târg de artă. Abia acolo s-a aflat ale cui sunt şi cât valorează. Acum sunt în posesia unor colecţionari. O parte din acestea intenţionăm, cu sprijinul Consiliului Judeţean, să le aducem la Călăraşi”, spune Danciu.

Replica aflată în curtea Liceului Mihai Eminescu din Călăraşi. Bustul a fost realizat după statuia de la Sorbona

În Călăraşi, în curtea liceului Mihai Eminescu există o singură replică după o lucrarea de-a sa care este expusă în faţa Universităţii din Sorbona. Este vorba despre capodopera sa, statuia lui Mihai Eminescu, turnată în bronz, de 2,5 metri înălţime, în oraşul luminii chiar la centenarul naşterii poetului, în iunie 1989.

Perioada franceză a poetului naţional

Printre lucrările mai importante din perioada franceză a artistului se numără o decoraţie murală din beton, de 100 mp, realizată în 1978 pentru Musique, Diffusion Francaise, La Bois-Colombes, şi două sculpturi murale în bronz şi ciment, din anul 1979, realizate pentru Spitalul Saint Joseph din Stockton, San Francisco (California).

În 1980 îşi instalează un al doilea atelier la Nisa, iar până în 1991 îşi împarte activitatea între Nisa şi Paris.

Pe statuie se găseşte un mesaj scris în română şi franceză Foto:parizian.wordpress.com

Capodopera creaţiei sale este Statuia lui Eminescu, amplasată lângă Universitatea Sorbona- Paris. Statuia, turnată în bronz, la dimensiunea de 2,5 metri înălţime, a fost amplasată în oraşul luminii chiar la centenarul naşterii poetului, în iunie 1989.

Înmormântat în cimitirul Montparnasse

Ion Vlad se stinge din viaţă la Paris, la vârsta de 72 de ani, în urma unei intervenţii chirurgicale. Este înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris, alături de Brâncuşi. Drept omagiu pentru opera sa, în Feteşti a luat fiinţă Asociaţia Culturală "Ion Vlad" condusă de biograful lui Ion Vlad, Emil Druncea. O Asociaţie Ion Vlad s-a înfiinţat şi în oraşul german Salszgitter.
 


Statuia ţine în mâini o carte în care sunt scrise versuri din poezia "Odă(În metrul antic)", în franceză şi română

Vă recomandăm şi:

Eminescu, susţinător al instituţiilor moderne

Adevărata cauză a morţii lui Mihai Eminescu. Dezvăluirile specialiştilor, la 126 de ani de la moartea poetului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort