Şcolarii şi copiii de grădiniţă se întorc la cursuri pe 11 februarie. Când este programată următoarea vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii se întprc la şcoală după o săptămână de vacanţă FOTO Adevărul

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se vor întoarce luni la şcoală şi vor începe cursurile semestrului al doilea după o săptămână de vacanţă, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

  Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marina Manea, va continua triajul în unităţile de învăţământ. Următoarea vacanţă, cea de primăvară, este în perioada 20 aprilie - 5 mai, iar vacanţa de vară între 15 iunie şi 15 septembrie.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a - în data de 7 iunie. În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare.

Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate face în perioada vacanţelor şcolare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie