Schimbare la vârf: Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor va numi altă stareţă la Tăriceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Tăriceni

Mănăstirea Tăriceni, zguduită de scandalul în care a fost implicată stareţa Sebastiana Gâtlan, va avea o nouă conducere. Niciuna dintre măicuţe nu va fi mutată în altă mănăstire.

Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor exclude varianta mutării măicuţelor din aşezământul monahal, precizând că cel mai probabil va fi adusă o nouă stareţă. Aşadar, viaţa la mănăstire îşi va continua cursul firesc, nu înainte însă de a fi elucidat misterul poveştii de dragoste. Maica Sebastiana(40 de ani), Elena, pe numele real, va trăi de acum înainte departe de orice mănăstire, alături de cele două fetiţe pe care le-a adus pe lume. Acesta este primul caz de acest gen petrecut în judeţul Călăraşi.

Consiliere pentru stareta-mamă

Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţie a Copilului Călăraşi a precizat că va începe o anchetă în acest caz doar dacă fetiţele vor fi abandonate în spital. „Ar fi bine să nu se întâmple acest lucru. Femeia ar trebui să primească sprijin şi consiliere pentru a putea înţelege care îi sunt responsabilităţile de mamă. Ea trebuie ajutată să nu le părăsească“, a declarat Lavinia Grosu, director executiv adjunct al instituţiei. Asistenţii sociali vor face, totuşi, verificări pentru a stabili dacă stareţa are posibilităţi materiale pentru a-şi creşte copiii. „Trebuie stabilit dacă are un venit şi un domiciliu şi ce condiţii le oferă fetiţelor“, a adăugat Lavinia Grosu.


Mai multe pentru tine:
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Horoscop marți, 28 octombrie. Racii au stări de spirit schimbătoare, Leii pot pune brusc punct unor relații nepotrivite
„Pericol pentru Europa”. Ministrul de Externe al Ungariei promite ca Budapesta se va opune categoric aderării Ucrainei la UE
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv