Săptămâna prevenirii criminalităţii. Copiii, instruiţi de poliţişti cum să traverseze strada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia, cu ochii pe elevi

Pentru a preveni tragediile rutiere în care sunt implicaţi copiii, poliţiştii rutieri şi de proximitate au ieşit în teren pentru a-i instrui pe micuţi. Acţiunea dedicată Zilei Siguranţei Rutiere, din cadrul proiectului Săptămâna Prevenirii Criminalităţii, a debutat, vineri, cu organizarea „patrulelor şcolare”.

Echipe formate din elevi şi poliţişti s-au asigurat că deplasarea pe drumul public a pietonilor, în special a copiilor, se desfăşoară în bune condiţii.  Patrulele şcolare au acţionat la trecerile de pietoni de pe strada Bucureşti, cele amplasate în apropierea şcolilor, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul neacordării de prioritate. Calendarul activităţilor au continuat cu organizarea unor şedinţe de educaţie rutieră, la şcoli şi licee, cu elevi atât din clasele primare, cât şi cu adolescenţi. În teren, misiunea a fost continuată în zonele aglomerate, precum piaţa Orizont, unde au fost „vânaţi” pietonii care traversează neregulamentar strada. Oamenii legii au anunţat că nu-i vor scăpa din ochi nici pe viitorii şoferi, respectiv liceenii din anii terminali sau cursanţii şcolilor de şoferi, fiind organizate în acest sens mai multe întâlniri în judeţ.

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor