Şanse de angajare. Bursa generală a locurilor de muncă se organizează pe 27 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au început pregătirile pentru organizarea Bursei Generale a Locurilor de Muncă, eveniment organizat în fiecare an de autorităţile călărăşene. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) va organiza pe 27 aprilie 2012, începând cu ora 9.00, bursa destinată tuturor persoanelor care se află în căutarea unui job.   

AJOFM a demarat procedurile de organizare a acestui eveniment, înştiintând persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă ce s-au prezentat la sediul Agenţiei şi transmitând invitaţii agenţilor economici din judeţ. « Precizăm faptul că participarea la această acţiune nu implică nici un fel de costuri nici pentru angajatori şi nici pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. De asemenea, prezenţa agenţilor economici la Bursă nu este obligatorie,  dar există obligativitatea, conform legii, de a declara locurile de muncă vacante”,  aprecizat Simona Donciu, purtător de cuvânt al AJOFM Călăraşi.

Ce obligaţii au angajatorii

Angajatorii care doresc să participe la această acţiune sunt rugaţi să transmită, până la data de  20 aprilie 2012, prin fax: 0242-331693 sau e-mail: calarasi@ajofm.anofm.ro situaţia privind locurile de muncă vacante”.  Pentru această săptămână, în evidenţa AJOFM Călăraşi sunt înregistrate 79 de posturi disponibile. Dintre acestea, doar 3 sunt pentru persoanele cu studii superioare, 29 pentru nivel mediu de pregătire şi alte 47 pentru persoanele ce au şcoală generală sau profesională.

Mai multe pentru tine:
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Cum s-a instaurat prima dictatură a României moderne. Unul dintre cele mai controversate personaje din istorie și moștenirea sa de coșmar
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cum reușește Republica Moldova să își țină IT-ştii acasă. "Salariul mediu în IT este de 2.500 de euro, de trei ori peste media pe economie”
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor