S-a semnat contractul pentru reabilitarea termică a grădiniţei Ţara Copilăriei. Investiţia se ridică la peste 700.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile locale au semnat contractul cu finanţare europeană nerambursabilă FOTO PMC

Municipiul Călăraşi a devenit miercuri, 15 mai, beneficiar al unui nou contract cu finanţare europeană nerambursabilă. Primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, a semnat contractul pentru reabilitarea termică a Grădiniţei cu Program Prelungit Ţara Copilăriei”, finanţarea fiind oferită de Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Valoarea totală a proiectului este de 3.656.311,97 lei (aproximativ 786.000 euro), cofinanţarea din bugetul local fiind de 2%. 

  

Conform autorităţilor locale, scopul proiectului este de creştere a performanţei energetice a clădirii GPP Ţara Copilăriei la nivelul energetic nZEB-„Nearly Zero Energy Building (clădiri eficiente energetic cu un consum de energie din surse fosile aproape zero) prin reabilitarea termică a anvelopei clădirii şi instalaţiilor din subsolul acesteia, izolarea termică a planşeului peste ultimul nivel, intervenţii la nivelul producţiei apei calde menajere (dotarea instalaţiei pentru producerea apei calde menajere cu sistem de panouri solare şi boiler bivalen. De asemenea, vor fi izolate conductele din centrală termică aferente distribuţiei apei calde menajere, se vor înlocui corpurile de iluminatde tip fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu consum redus, tip LED şi se va realiza o contrală termică geo-solare care să folosească min 75% energie regenerabilă astfel încât consumul de energie primară şi emisia specifică de gaze, echivalent CO2 să fie situate sub limitele maxime.

Durata de implementare a proiectului, de la semnarea contractului de finanţare, este de 34 de luni.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele