Rugăciunea sfântului Nectarie, tămăduitorul bolnavilor de cancer. Cea mai mare minune pe care a săvârşit-o  ierarhul din Eghina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recunoscut că aduce vindecare celor bolnavi de cancer, dar şi că ascultă rugăciunile femeilor care nu pot avea copii, Sfântul Nectarie, ierarhul din insula Eghina, născut în anul 1846, în localitatea Silivria, în apropiere de Constantinopol, este prăznuit pe 9 noiembrie.

Printre nenumăratele daruri primite de la Dumnezeu, Sfântul Nectarie a fost preaslăvit şi cu darul facerii de minuni. Pentru nenumăratele minuni pe care le-a făcut şi încă le mai face Dumnezeu, a fost numit "Taumaturgul", adică "Vindecătorul".

Protectorul mănăstirii Radu Vodă

Sfântul Nectarie s-a arătat făcător de minuni încă din timpul vieţii. Astfel, într-o vară, fiind mare secetă în insulă Eghina, pentru rugăciunile sale a venit ploaie din belşug şi au rodit ţarinile, încât toţi s-au îndestulat de hrană. Văzând acest lucru, toţi locuitorii insulei au început să-l cinstească în inimile lor pe Sfântul Nectarie, că pe un ales al Duhului Sfânt, şi să îl cerceteze pentru fiecare nevoie a lor.

Mănăstirea Radu Vodă, cu hramul Sfânta Treime, din Bucureşti, are ca protector, din 2002, pe Sfântul Nectarie Taumaturgul. Părticele din moaştele Sfântului Nectarie, dăruite mănăstirii în 2001, sunt aşezate într-o raclă care stă în partea stângă a bisericii, sub un baldachin. Credincioşi din toată ţara, oameni bolnavi sau aflaţi la mare necaz vin şi înalţă aici rugăciuni către Sfântul Nectarie.

Canonizarea din 1961

Sfântul Nectarie Taumaturgul, adică Vindecătorul sau Cel ce tămăduieşte, este renumit pentru minunile pe care le făcea încă din timpul vieţii, cu rugăciunile sale fierbinţi, pentru toţi ce-i cereau ajutorul. După trecerea sa la cele veşnice, mormântul său a devenit loc de pelerinaj, iar înalţii ierarhi ai Bisericii lui Hristos, văzând minunile ce se săvârşeau acolo şi descoperind moaştele neatinse şi plăcut mirositoare au hotărât canonizarea Sfântului Nectarie pe 9 noiembrie 1961.

Vindecarea unei mame

Într-o casă din satul Digheliotica Egiou, aflat lângă Marea Egee, trăia Gheorghia Apostolopoulos, bărbatul ei, Kostas, şi cei patru copii ai lor. În casă lor, la loc de cinste se află icoana Sfântului Nectarie din Eghina. Pe toţi cei patru copii, femeia i-a crescut cu multă dragoste, învăţându-i smeriţi şi iubitori de Dumnezeu.

Dintr-o data, o tumoare canceroasă a zdrobit inima femeii, care nu mai putea să aibă grijă de soţul ei şi de cei patru copii ai lor. Doctorul din localitate i-a confirmat boală, trimiţând-o la un spital renumit din Atena. Acolo, acelaşi diagnostic: cancer. După mai multe operaţii, doctorii au renunţat, zicându-i că nu are şanse de vindecare, drept pentru care e mai bine să meargă acasă şi să se pregătească de moarte.

Zăcând în pat, femeia îşi îndemnă copiii să se roage neîncetat. Cu ultimele puteri, tot la rugăciune îi îndemn. Într-o noapte de noiembrie, femeia a deschis ochii şi a spus: "L-am văzut! L-am văzut pe Sfântul Nectarie, care mi-a spus că m-am făcut bine!" În acelaşi moment, unul dintre copii a spus: "Şi eu l-am văzut, mamă, pe Sfântul din icoană!" A doua zi, când femeia a mers la spital, doctorii nu au mai putut găsi nici o urmă de cancer.

Rugăciune către Sfântul Nectarie din Eghina

Iată una dintre clee mai puternice rugăciuni adresate Sfântului Nectarie, conform doxologia.ro:

"O, preasfinte şi întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte această puţină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor şi ajutător preaminunat scăpând şi către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugăm ţie: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia şi ticăloşia noastră. Vezi rănile sufletelor şi ale trupurilor noastre. Ne rugăm ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbeşte de ne ajută cu neîncetatele şi sfintele tale rugăciuni şi ne sprijineşte pe noi, robii tăi. Ia aminte la sus-pinele noastre şi nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, că ştim, sfinte al lui Dumnezeu, că şi după mutarea ta din viaţa aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău şi cu credinţă ţi s-a rugat nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat întru ajutor şi nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind şi alergând spre ajutorul tău, nu i-ai uşurat suferinţa?

Minunile şi ajutorul tău ne-au făcut şi pe noi, ticăloşii şi scârbiţii, să te chemăm să ne vii în ajutor. Ştim, o, alesule ierarh, de mulţimea tămăduirilor pe care le-ai făcut, nou doctor fără-de-arginţi arătându-te. Nu cunoaştem nici sufe¬inţă şi nici durere pe care să nu le poţi alina.

Nu cunoaştem nici o boală căreia tu să nu îi poţi aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci şi pe mulţi bolnavi i-ai ajutat să se întărească în credinţă şi în răbdare, şi să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor.

Îngenunchind, ne rugăm ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit şi te-a primit în cereştile locaşuri.

Către Acela roagă-te, ca să fim şi noi ajutaţi şi miluiţi cu rugăciunile tale, şi din pagube şi necazuri izbăviţi, ca să binecuvântăm pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”.

Sfântul Nectarie a trecut la cele veşnice în noaptea zilei de 8 noiembrie 1920, fiind înmormântat în ctitoria sa, din insulă Eghina: Mănăstirea Sfânaă Treime, notează crestinortodox.ro.

Vă recomandăm şi:

Tradiţii şi superstiţii de Dragobete, ziua când se logodesc păsările. Ce vrăji de iubire se fac şi cum aduci sporul în casă

Tradiţii şi superstiţii de Sfinţii Mihail şi Gavril, cei care poartă cheile Raiului. Ziua în care sunt „arse“ păcatele, iar cine munceşte va muri în chinuri

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile