Reacția spitalului din Călărași în cazul șocant al medicului ATI prins drogat în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea spitalului din Călărași a anunțat sec, printr-un comunicat, că nu poate oferi relații despre incidentul care îl vizează pe șeful Secției ATI. Dr. Emerich Kovacs a fost prins drogat la volan. 

Dr.Emerich Kovacs are dosar penal pentru consum de substanțe interzise FOTO Facebook E.Kovacs

Mai mult, aceasta nu a precizat nici dacă medicul rămâne în continuare să coordoneze activitatea la Terapie Intensivă.

Redăm integral comunicatul Spitalului din Călărași:

În seara zilei de 01.11.2022, dl. doctor Kovacs Emerich a fost însoțit de către organele de poliție la S.J.U. Călărași în vederea recoltării de probe biologice.

 Întrucât în cauză a fost întocmit un dosar penal, iar rezultatul investigațiilor medicale efectuate reprezintă mijloc de probă în acel dosar, conform dispozițiilor articolului 285 alineatul 2 din Codul de procedură penală, conducerea unitătii medicale nu poate da relații cu privire la actele ce fac obiectul cercetărilor penaleProcedura din cursul urmăririi penale este nepublică.

Cu toate acestea, ne exprimăm convingerea că opinia publică înțelege principiul prezumției de nevinovătie, care operează în orice situatie în care o persoană este suspectată că a intrat în conflict cu legea penală, precum și cu privire la orice persoană, fie aceasta și medic”, au precizat reprezentanții unității medicale din Călărași.

Prins în trafic după ce a consumat cannabis

Reamintim faptul că incidentul a avut loc marți, 1 noiembrie, în jurul orei 16.50. La un control de rutină, polițiștii din Călărași au depistat pe strada Flacăra, un bărbat pozitiv la THC-5 (cannabis).   

Conform IPJ Călărași, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină. Șoferul este dr. Emerich Kovacs, medic specialist Anestezie şi Terapie Intensivă. Medicul Kovacs profesează de mai mulți ani la Călărași, imediat după terminarea rezidențiatului obținând un post la spitalul de pe malul Borcei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a anunțat IPJ Călărași.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima