Prognoza meteo: Vremea o ia razna. Unde se răcoreşte, ce zone vor fi pârjolite de caniculă şi când lovesc ploi puternice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. În general, în sud-est va fi mai cald decât în mod normal, iar în vest şi nord-vest temperaturile vor fi mai coborâte decât normalul perioadei. Vor exista perioade cu excedent de ploi în anumite zone.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), sâmbătă, 4 iulie, în jumătatea de sud-est a ţării, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza, iar disconfortul termic va fi accentuat, în timp ce, în restul teritoriului valorile termice se vor situa în jurul celor normale datei.

În regiunile vestice,centrale şi nordice, iar cu precădere începând din orele serii local şi în cele sudice vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin înnorări, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare,cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 şi 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

În Bucureşti,vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza când şi disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi spre seară şi în primele ore ale nopţii când va creşte probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 34...35 grade, iar cea minimă de 20-21 de grade.

Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Conform meteorologilor, în săptămâna 6 - 13 iulie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în regiunile sud-estice, dar şi uşor mai coborâte în vest şi nord-vest, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. „Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nordice, centrale şi sud-vestice, iar în cele estice şi sud-estice va fi deficitar. În rest, cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă”, anunţă ANM.

În săptămâna 13 - 20 iulie, temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în regiunile sud-estice, dar şi uşor mai coborâte în nord-vestul teritoriului, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.

Săptămâna 20 - 27 iulie se va caracteriza prin temperaturi medii ale aerului uşor mai ridicate decât cele normale în regiunile sudice şi sud-estice, dar şi uşor mai coborâte în nord-vest, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

În săptămâna 27 iulie - 3 august, mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice acestei perioade în sudul şi sud-estul ţării, iar în regiunile intracarpatice temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Vă mai recomandăm şi:

Prognoza meteo: Vremea extremă face prăpăd în România. Ce anunţă meteorologii, când scăpăm de furtunile violente

Prognoza meteo. Ce fenomene lovesc România în luna iulie. Când se răceşte vremea, unde se aşteaptă ploi puternice

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”