Prognoza meteo: Vine vreme neobişnuită. Cât de cald se anunţă, unde lovesc ploile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme deosebit de caldă în sudul ţării FOTO Shutterstock

Meteorologii anunţă temperaturi uşor mai scăzute în anumite zone ale ţării în prima săptămână a lunii mai, după care acestea se vor situa în jurul valorilor normale ale perioadei în majoritatea regiunilor. Vineri,în sudul ţării se întoarce vara.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), joi, 6 mai, vremea se va menţine apropiată de normalul termic al acestei perioade. Temperaturile maxime, uşor mai ridicate decât în intervalul precedent, se vor situa între 15 şi 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 3 şi 12 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi de scurtă durată, ziua în est şi pe arii restrânse în rest, iar noaptea doar izolat în sud-vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Dimineaţa şi noaptea, izolat, se va semnala ceaţă.

În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări ziua, când trecător vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 10 grade.

Vineri, în sudul ţării se întoarce vara, în timp ce în celelalte regiuni sunt aşteptate ploi. Conform meteorologilor, vremea se va încălzi mai ales în regiunile sudice şi va deveni în general instabilă în restul teritoriului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a zilei şi noaptea în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte, unde pe arii relativ extinse vor fi averse şi descărcări electrice şi izolat cantităţi de apă mai însemnate.

 Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări în zona montană, iar local şi temporar şi în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor situa între 17 şi 29 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat, se va semnala ceaţă.

În Capitală, temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 12 grade. 

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni:

Săptămâna 03.05.2021 – 10.05.2021 

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în jumătatea nordică a ţării, dar mai ales în extremitatea de nord, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele montan.

Săptămâna 10.05.2021 – 17.05.2021 

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în jumătatea nord-vestică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 17.05.2021 – 24.05.2021 

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil uşor mai coborâte, local, în regiunile nordice şi estice.

Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va avea o tendinţă uşor deficitară, în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 24.05.2021 – 31.05.2021 

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifce pentru acest interval, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în jumătatea vestică a acesteia.

Vă mai recomandăm şi:

Primarul comunei în care a fost ucis ursul Arthur: „A fost împuşcat legal. N-a avut ce să mănânce şi a venit la gospodăriile oamenilor”

MApN creşte miza: solde triplate pentru rezerviştii voluntari. Cât încasează un astfel de militar chiar dacă stă acasă

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026