Prognoza meteo: Valul de aer polar îngheaţă România. Când scăpăm de ger

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România îngheaţă la temperaturi de minus 20 de grade! Valul de aer rece pune stăpânire pe toate regiunile până miercuri, 20 ianuarie. De duminică, revin şi ninsorile în partea de nord-est.

Sâmbătă, 16 ianuarie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vemea va deveni deosebit de rece, geroasă dimineaţa, în nord-vest, nord, centru şi nord-est, iar noaptea în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi local va ninge slab, mai ales în zona montană. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -9 şi 1 grad, iar cele minime se vor situa între -20 de grade în estul Transilvaniei şi -4 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, izolat, va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

La Bucureşti, valorile termice vor fi mai coborâte decât mediile climatologice specifice perioadei. Cerul va avea înnorări şi trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de -2…-1 grad, iar cea minimă de -8…-6 grade, mai scăzută în zona preorăşenească până în jurul a -10 grade.

Duminică, vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între -10 şi -1 grad, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -18 şi -8 grade. În cursul zilei, cerul va prezenta înnorări şi va mai ninge slab, local la munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Noaptea nebulozitatea va mai persista îndeosebi în nord-est, unde vor mai fi posibile ninsori slabe, iar în celelalte regiuni va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă, spulberând zăpada, dar trecător şi pe litoral. Mai ales spre sfârşitul intervalului izolat, va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

În Bucureşti, cerul va fi temporar noros şi, trecător, vor mai fi condiţii de ninsoare slabă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -3 grade, iar cea minimă va fi de -11…-9 grade, posibil mai scăzută în zona preorăşenească.

Luni, vremea va fi în continuare deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Conform meteorologilor, temperaturile maxime se vor încadra între -10 şi 0 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -18 şi – 8 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile Carpaţilor Orientali până în jur de -20 de grade. Cerul va fi variabil, în regiunile sudice, iar în rest va prezenta înnorări şi mai ales spre sfârşitul intervalului, pe arii restrânse vor fi ninsori slabe, cu o probabilitate mai mare în vest şi nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri, va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

Şi în Capitală, vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de -2…-1 grad, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -10 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.

Vă mai recomandăm şi:

Detalii de ultimă oră despre platforma de vaccinare: 50.000 de persoane s-au înscris în prima oră, site-ul înregistrează 18.00o de utilizatori pe minut

„Campionii“ escrocheriilor prin metoda „Accidentul”. Ce sume imense au obţinut prin înşelăciune

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?