Prognoza meteo: Un ciclon puternic loveşte România. Unde sunt aşteptate ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vin ploi abundente FOTO pixabay.com

Un ciclon mediteranean va lovi puternic România în următoarele zile şi va aduce precipitaţii abundente, dar şi temperaturi scăzute.

Vremea rămâne în continuare neobişnuit de rece. În centru, în sud şi în sud-est plouă pe arii extinse, iar la munte se anunţă ninsori şi lapoviţă.

Marţi, 12 octombrie, se mai răceşte faţă de zilele anterioare.  Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), la altitudini mai mici o să cadă lapoviţă, în zonele înalte va ninge, iar vântul se menţine activ pe creste.

 În ţară, valorile termice, în special din timpul zilei, vor caracteriza o vreme deosebit de rece în majoritatea zonelor ţării. Înnorările vor fi persistente mai ales în sudul, centrul şi estul ţării unde va ploua pe arii relativ extinse. În restul teritoriului, cerul va fi temporar noros şi va ploua local, mai ales ziua.

La munte, pe creste va ninge, iar la altitudini mai joase vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în est şi în sud-est şi doar izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 18 grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade.

În Bucureşti, valorile termice, în special cele diurne, vor caracteriza în continuare o vreme deosebit de rece. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 8…9 grade. Înnorările vor fi persistente şi temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat.

Miercuri, 13 octombrie, vom avea parte tot de frig. Meteorologii anunţă că în toată ţara vremea va fi în continuare deosebit de rece. Cerul va fi noros în centrul, estul şi sud-estul ţării unde local va ploua. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi va ploua pe arii restrânse, mai ales ziua.

La munte, pe creste va ninge, iar la altitudini mai joase vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 16 grade, iar cele minime între -1 şi 9 grade.

În Bucureşti, vremea se va menţine deosebit de rece; temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade. Înnorările vor persista mai ales ziua şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, anunţă ANM.

Vă mai recomandăm şi:

 

Explicaţiile eşuării campaniei de vaccinare anti-COVID în România. Cum au supravieţuit Italia şi Australia restricţiilor severe

 

Dacian Cioloş îi invită, marţi, pe liderii PNL, UDMR şi ai minorităţilor naţionale la discuţii pentru formarea unui nou guvern

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate