Prognoza meteo: Se anunţă prăpăd în weekend. Unde se răceşte şi în ce regiuni vremea rea face ravagii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme instabilă în majoritatea regiunilor FOTO Shutterstock

Vremea va fi în continuare instabilă în sud-vestul şi centrul ţării, în timp ce în celelalte regiuni se anunţă temperaturi ridicate. De sâmbătă, vremea se strică din nou, iar temperaturile vor scădea. Meteorologii anunţă vijelii şi ploi torenţiale.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), joi, 23 iulie, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales din a doua parte a zilei, când vor fi perioade cu averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină, în zonele montane şi submontane, local în sud-vest şi centru, şi pe suprafeţe mai mici în restul teritoriului. Ploile vor avea mai ales caracter torenţial şi îndeosebi în intervale scurte de timp pe arii restrânse se vor înregistra cantităţi de apă însemnate.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 33 de grade, iar cele minime, în general, între 10 şi 20 de grade.

La Bucureşti, condiţiile de ploaie vor fi reduse.Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 29...30 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

Vineri, vremea se va încălzi uşor, devenind în orele amiezii pe arii restrânse călduroasă în regiunile sudice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină local în vest şi sud-vest, precum şi în zonele montane şi submontane şi pe suprafeţe mai mici în restul teritoriului. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, iar pe arii restrânse îndeosebi în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 33 de grade, iar cele minime între 11 şi 21 de grade.

În Capitală, cerul va avea înnorări temporare, iar probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi scăzută. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă, în creştere uşoară faţă de ziua anterioară va fi de 30...31 de grade, iar cea minimă de 18...20 de grade.

Averse şi căderi de grindină

Sâmbătă, spun meteorologii, în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, la deal şi la munte vremea va fi în general instabilă şi se va răci. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin accentuarea temporară a înnorărilor şi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii mai restrânse, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime se vor încadra între 11 şi 22 de grade.

În Capitală, vremea va fi în continuare călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a intervalului, însă probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade, iar cea minimă va fi de 18...20 de grade. 

Vă mai recomandăm şi:

Prognoza meteo: Vremea extremă face prăpăd în România. Ce anunţă meteorologii, când scăpăm de furtunile violente

 

Prognoza meteo. Ce fenomene lovesc România în luna iulie. Când se răceşte vremea, unde se aşteaptă ploi puternice 

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul