Prognoza meteo: Ploi puternice lovesc România. Cât scad temperaturile şi în ce regiuni se anunţă prăpăd

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Vreme deosebit de caldă se anunţă şi duminică, 20 octombrie. Ne mai bucurăm câteva zile de maxime de 28 de grade pentru că de la sfârşitul lunii vremea se schimbă. Ploile lovesc România, iar temperaturile vor scădea.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), duminică, în ţară, vremea va fi deosebit de caldă în orele amiezii în jumătatea de vest a ţării, în timp ce, în restul teritoriului valorile diurne se vor situa în continuare peste cele climatologic specifice datei. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, exceptând primele ore ale zilei şi din nou cel mai probabil a doua parte a nopţii, când va fi nebulozitate joasă stratiformă sau ceaţă, local în est şi sud-est şi pe spaţii mici în centru. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 28 de grade, iar cele minime între 5 şi 16 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei.

Luni, în ţară, vremea va fi predominant frumoasă şi cu mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată, chiar deosebit de caldă cu precădere în jumătatea de vest a ţării va persista. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, cu nebulozitate joasă stratiformă sau ceaţă, local dimineaţa şi pe arii în general restrânse în a doua parte a nopţii, în zonele joase de relief din est şi sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 28 de grade, iar cele minime între 6 şi 17 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru intervalul 21 octombrie - 18 noiembrie 2019. Conform meteorologilor, a doua jumătate a lunii octombrie aduce temperaturi de vară. Spre finalul lunii, temperaturile încep să scadă şi apar ploile.

Săptămâna 21.10.2019 – 28.10.2019

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 28.10.2019 – 04.11.2019

Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 04.11.2019 – 11.11.2019

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele specifice acestui interval în toate regiunile, dar mai ales în sudul şi sud-estul ţării. Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 11.11.2019 – 18.11.2019 

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare local în regiunile extracarpatice şi apropiate de cele normale ale perioadei în rest.

Citeşte şi:

Cod galben de ceaţă în Bucureşti şi în 16 judeţe, în următoarele ore

Avertizare Infotrafic: Vizibilitate extrem de redusă pe Autostrada Soarelui şi A4. Ce trebuie să facă şoferii 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort