Prognoza meteo: de când se încălzeşte. Cât de mult cresc temperaturile, în ce regiuni se anunţă lapoviţă şi polei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se încălzeşte, dar lapoviţa va fi prezentă în perisaj FOTO Adevărul

Chiar dacă începe să se încălzească uşor în cea mai mare parte a ţării, există condiţiipetnru formare poleiului şi a lapoviţei. De luni, vremea se va încălzi, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană şi local în sud-vestul, sudul şi estul teritoriului. La sfârşit de săptămână, valorile termice vor mai creşte uşor şi se vor menţine apropiate de cele normale pentru prima decadă a lunii martie.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), luni, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între -1 şi 8 grade, iar cele minime, în general, între -7 şi 2 grade. În sud şi în sud-vest înnorările vor fi persistente, iar noaptea vor fi precipitaţii mixte şi condiţii de polei. În celelalte zone, cerul va fi variabil, temporar noros în a doua parte a intervalului, când vor fi posibile precipitaţii slabe şi în nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană şi local în sud-vestul, sudul şi estul teritoriului. În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

Marţi, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 şi 8 grade, iar cele minime între -5 şi 5 grade. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ninsoare la munte, mixte în sud-vest şi în zonele deluroase şi mai ales ploi în rest. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi local şi temporar în celelalte zone.

În zilele următoare, valorile termice vor mai creşte uşor şi se vor menţine apropiate de cele normale pentru prima decadă a lunii martie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai mare în prima jumătate a intervalului, în majoritatea regiunilor, prognozează ANM.

Minus un grad în Transilvania în martie

În martie, temperatura medie lunară a aerului se va situa peste norma climatologică în sudul şi sud-estul ţării şi va fi apropiată de normă în restul teritoriului. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zonele Transilvaniei şi Moldovei (între -1 şi 5 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Banat, Crişana şi Oltenia, şi vor fi cuprinse între 3 şi 7 grade Celsius. Media multianuală lunară pentru luna martie, conform măsurătorilor, este de 3,5 grade Celsius.

Precipitaţiile totale lunare vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării în prima lună calendaristică de primăvară. Media climatologică pentru luna martie este stabilită la 38,3 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 60 l/mp), Oltenia (59 l/mp), Crişana şi Transilvania (până la 54 l/mp), Banat (până la 53 l/mp). În Dobrogea se vor consemna precipitaţii între 17 şi 39 l/mp, iar în Moldova între 24 şi 36 l/mp.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"