Prognoza meteo: Cum va fi vremea de Paşte. Cât de frig se anunţă în aprilie, ce regiuni vor fi cele mai afectate de ploi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luna aprilie va debuta cu frig. În prima săptămână vom avea temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei, dar şi un deficit de precipitaţii. Ulterior, temperaturile vor creşte şi se vor apropia de cele normale, dar deficitul de precipitaţii va continua. În cea de-a treia săptămână a lunii sunt prognozate mai multe ploi, în unele zone ajungându-se mai un mic excedent.

Conform administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), valorile termice se vor situa în general sub cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice şi la munte, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. 

Vremea se va răci, marţi, faţă de ziua precedentă, mai accentuat în regiunile sudice, sud-estice şi centrale. Potrivit meteorologilor, cerul va avea înnorări ziua în jumătatea de sud-vest a ţării, unde izolat va ploua, iar în rest va fi mai mult senin. În Carpaţii Meridionali şi Occidentali vor fi precipitaţii slabe, mixte, pe arii restrânse. Vântul va avea unele intensificări, mai ales în sud şi sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 7 şi 17 grade, cu cele mai ridicate valori în vest, iar cele minime se vor situa între -5 şi 5 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până în jurul valorii de -8 grade. Local, spre sfârşitul intervalului, se va semnala brumă, îndeosebi în nordul, centrul şi estul teritoriului şi, izolat, vor fi condiţii de ceaţă.

Miercuri, 3 aprilie, va fi foarte frig. Vremea va fi rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile vestice, unde va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va avea înnorări în sud-vest, unde pe arii restrânse, mai ales noaptea, va ploua slab, iar în restul teritoriului va fi predominant senin. În Carpaţii Occidentali şi Meridionali, precipitaţiile, slabe cantitativ, vor fi mixte. Vântul va avea unele intensificări, îndeosebi în sud-vestul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 şi 17 grade, cu cele mai ridicate valori în vest, iar cele minime se vor situa între -7 şi 7 grade. Local, dimineaţa şi noaptea, se va semnala brumă şi, izolat, vor fi condiţii de ceaţă.

Până la sfârşitul săptămânii, vremea va fi apropiată de normal din punct de vedere termic în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sudice, unde se va menţine uşor mai rece. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în regiunile vestice şi sud-vestice.

Cum va fi vremea în aprilie

Săptămâna 01.04.2019 – 08.04.2019

Valorile termice se vor situa în general sub cele specifice acestei perioade în regiunile extracarpatice şi la munte, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane din vestul şi nordul teritoriului.

Săptămâna 08.04.2019 – 15.04.2019

Temperatura aerului va avea valori apropiate de cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile intracarpatice şi apropiate de cele normale pentru această perioadă în rest.

Săptămâna 15.04.2019 – 22.04.2019

Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa în general în jurul celor specifice acestui interval.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, cu posibilitatea unui uşor excedent local în regiunile sudice dar şi a unui uşor deficit în nord-vestul teritoriului.

Săptămâna 22.04.2019 – 29.04.2019

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice acestui interval, la nivelul întregii ţări.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în jumătatea vestică a teritoriului şi în general apropiate de cele normale ale perioadei în rest.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%